Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ELVEȚIA 1-0

Două echipe din Germania, cu ochii pe România - Elveția » Moldovan: „Directorii sportivi au venit cu mine la meci”

Viorel Moldovan / Captură Orange Sport

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 23 noiembrie 2023

Viorel Moldovan, fostul internațional, a dezvăluit că reprezentanții a două echipe germane au venit la București pentru a urmări de pe Arena Națională meciul României cu Elveția, scor 1-0.

Moldovan susține că Furth, din 2.Bundesliga, și Augsburg, Bundesliga, și-au trimis oamenii pentru a urmări partida. „Tricolorii” au făcut o figură frumoasă în fața nemților, au învins favorita grupei din preliminariile EURO 2024 și au terminat la 5 puncte peste elvețieni în clasament.

Moldovan: „Reprezentanții de la Furth și Augsburg au venit cu mine la România - Elveția”

„Am fost la meci cu reprezentanţi a două cluburi din Germania: directorul sportiv de la Furth, din liga a doua, şi directorul sportiv de la Augsburg, din Bundesliga. 


Au venit să vadă meciul, nu mi-au spus pe cine anume monitorizează. Sunt destul de discreţi”, a declarat Viorel Moldovan, potrivit Orange Sport.

Augsburg e pe locul 10 în Bundesliga în acest moment, cu 13 puncte în 10 etape. Trupa bavareză e antrenată de Jess Thorup și are un lot cotat la 117 milioane de euro pe Transfermarkt. E o prezentă continuă în Bundesliga de 13 ani.

În schimb, Greuther Furth e un club care a alternat prezențele în Bundesliga și în 2.Bundesliga în ultimii ani. Acum e pe locul 6 în liga a doua germană și speră să promoveze la finalul acestui sezon. E la 3 puncte de Hamburg, echipa de pe locul 2, care duce direct în elită. Antrenată de Alexander Zorniger, Furth e cotată la 22 de milioane de euro.

Citește și:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.