Constantin Gâlcă, 51 de ani, urmează să rezilieze contractul cu Radomiak, informează presa din Polonia.
„Gâlcă o va părăsi pe Radomiak. Discuțiile despre această temă sunt în desfășurare. Maciej Kedziorek va prelua echipa cel târziu pe 1 decembrie 2023. Schimbarea este posibilă chiar înainte de meciul viitor, cu Slask”, a scris jurnalistul polonez Szymon Janczyk.
- Maciej Kędziorek (foto sus) este în prezent antrenorul secund al celor de la Lech Poznan
Costel Gâlcă pleacă de la Radomiak
Relația dintre Gâlcă și șefii lui Radomiak era tensionată de ceva vreme, iar ruptura părea inevitabilă, scrie gol24.pl. Inițial, românul a solicitat toate salariile prevăzute în contract, clubul a refuzat, dar se pare că părțile vor ajunge în cele din urmă la un acord privind încetarea înțelegerii.
„Încă vorbim”, a fost singura reacție a lui Gâlcă chestionat de GSP.ro deunăzi. Atunci când a acordat un interviu reporterului Gazetei Eduard Apostol, „Costelinho” a declarat vizavi de o eventuală revenire în România: „Mi-ar plăcea, nu as zice nu. Au mai fost câteva discuții de când am plecat, dar nu s-a legat nimic. Nu știu încotro mă va duce viața. Dar da, aș reveni oricând în România, sunt deschis la proiecte”.
Gâlcă era din aprilie antrenorul celor de la Radomiak. Sezonul trecut s-a clasat pe locul 10, iar acum ocupa poziția a 8-a.
În actuala stagiune, Radomiak a înregistrat 5 victorii, 4 remize și 6 eșecuri.
De-a lungul carierei, Constantin Gâlcă le-a mai antrenat pe UD Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Tawwoun, Al-Fayha, Vejle și Al-Hazem. Are trei trofee, toate cu FCSB: titlul, Cupa și Supercupa.
{{text}}