Anamaria Prodan, în vârstă de 50 de ani, trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Vedeta iubește din nou, după despărțirea de Flavius Nedelcu. De data aceasta, impresara a ales să fie discretă cu privire la viața personală.
„Nu mai află nimeni, când au aflat au venit fete antrenate în oraș și mi-au stricat căruța. Acum nu mai află nimeni”, a spus Anamaria Prodan pentru Spynews.
„Eu, copiii mei, dacă vom avea reality show și dacă va fi totul ok, suntem foarte deschiși, pentru că noi suntem dintotdeauna pe micile ecrane, în schimb viața mea privată niciodată”, a declarat Anamaria Prodan.
La final de an, Anamaria Prodan spune că 2023 a fost un an bun din toate punctele de vedere, cu multe realizări. „Anul 2023 a fost un an bun din toate punctele de vedere, a venit cu mult mai multă liniște față de anul trecut, cu proiecte fabuloase pentru viața mea, pentru copiii mei, și înfloritoare din toate punctele de vedere”, a mai zis vedeta.
În curând, Anamaria Prodan își aniversează și ziua de naștere și are deja planuri alături de cei dragi ei. „Anul acesta o să sărbătoresc cu toată familia, cu toți prieteii, cum am făcut-o întodeauna. Încă nu știu dacă rămân în România sau nu, așteptăm”, a mai zis ea.
FOTO. Anamaria Prodan și-a lansat podcastul
Anamaria Prodan și-a lansat un podcast pe YouTube. Impresara va avea invitați de seamă, pe care ea i-a numit „oamenii vieții mele”.
De câteva săptămâni, Anamaria Prodan a dat de înțeles pe Instagram că pregătește un nou proiect. Nimeni nu și-a dat seama cu exactitate despre ce e vorba, până când impresara nu a anunțat în mediul online că își lansează pe canalul ei de YouTube propriul podcast intitulat „Eu sunt Anamaria Prodan”, la fel ca și cartea pe care a lansat-o acum ceva vreme. Impresara promite să aibă invitați numai unul și unul.
Bună ziua, dragii mei! Eu sunt Anamaria Prodan și aveți astăzi în față o nouă versiune a Anamariei, una de podcast. Încep o emisiune a mea, unde eu fac regulile, unde eu să întreb, nu să fiu întrebată, cum am fost obișnuită toată viața. Iată-mă astăzi aici, alături de dumneavoastră și de oamenii vieții mele. Așa am să le spun eu tuturor invitaților pentru că ei m-au ajutat pe mine în carieră, iar eu i-am ajutat pe ei. Tocmai pentru acest fapt voi avea un dialog pentru dumneavoastră cu acești oameni fabuloși, care au făcut istorie.
- Anamaria Prodan
{{text}}