Fostul dinamovist Florentin Petre (47 de ani) crede că FCSB va lua campionatul în acest sezon.
- Dinamo - FCSB se joacă duminică, 26 noiembrie, de la ora 20:30. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1
Înaintea meciului direct, FCSB are un avans de 24 de puncte față de marea rivală. Dinamo este penultima, cu 10 puncte, în timp ce FCSB este pe primul loc, cu 34 de puncte. Va fi cel mai dezechilibrat Derby de România din ultimii 20 de ani din perspectiva locurilor pe care se clasează cele două rivale în clasament.
Florentin Petre, fostul mijlocaș al „câinilor”, are încredere că Dinamo poate termina neînvinsă derby-ul cu rivala tradițională, chiar dacă este de părere că FCSB va lua campionatul la sfârșitul sezonului.
Florentin Petre, înainte de Dinamo - FCSB
„Meciul de duminică este extraordinar pentru cei care ştiu ce înseamnă lucrul acesta. Mă aştept ca Dinamo să joace la un nivel mult mai ridicat ca până acum.
Fanii care vor veni şi vor susţine echipa, vor face un spectacol. Îmi doresc ca Dinamo să facă un meci bun, să se impună în faţa forţei FCSB-ului. FCSB este într-o formă bună, o pasă excelentă. Cred că este anul în care vor câştiga campionatul.
Va fi greu pentru Dinamo, dar, dacă jucătorii ştiu ce înseamnă un derby cu FCSB şi se vor ambiţiona, pot să facă cel puţin un meci de egalitate.
Poate vor ajunge la 30.000 de spectatori în tribune, dar e posibil ca frigul să îi mai ţină în faţa televizorului. Este mai comod. Dar un meci de o asemenea încărcătură ar trebui vizionat de pe stadion”, a spus Florentin Petre, potrivit Fanatik.
{{text}}