Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani, scor 2-1, și își continuă seria de invincibilitate care datează de pe 18 septembrie. „Găzarii” sunt pe locul 6 după 17 runde, egalându-și astfel performanța pe care o realizaseră în sezonul 2012-2013, sub comanda lui Cosmin Contra.
„Lupii galbeni” au uitat să mai piardă în Superligă. Petrolul e neînvinsă de la jumătatea lui septembrie, când pierdea meciul cu cântec în fața CFR-ului (0-1), și are, în total, doar două eșecuri stagionale.
Trupa lui Florin Pârvu va termina aproape sigur etapa pe locul 6, loc de play-off, ceea ce înseamnă că ploieștenii și-au egalat bilanțul dintr-un an important din istoria clubului.
Petrolul, la fel ca în 2013. „Nemuritorul” Gicu Grozav era și atunci în echipă!
În sezonul 2012-2013, cu Cosmin Contra pe bancă, Petrolul ocupa tot poziția a șasea după 17 etape. Situația s-a îmbunătățit simțitor până la finalul sezonului: prahovenii au încheiat ediția respectivă pe locul 3, și-au adjudecat Cupa României, ultimul trofeu adus în vitrina clubului, și s-au calificat în preliminariile Europa League.
Cum arăta Petrolul în etapa #17 a acelui sezon: Bornescu – Avogadri, Galamaz, Manasse, Guilherme – Cristescu, Mustivar (cpt.) – Opriţa, Cristea, Grozav – Bokila
Există un singur punct comun între echipa respectivă și formula de acum: Gicu Grozav e și astăzi om de bază la Petrolul, la fel cum se întâmpla și în sezonul 2012-2013.
Oprița, Bokila sau „Prințul” Cristea erau în echipă
Petrolul avea în garnitura de start jucători străini cunoscuți precum Guilherme, Mustivar sau Bokila. În echipă erau și fotbaliști retrași astăzi: Bornescu, Galamaz, „Prințul” Cristea sau Daniel Oprița, actualul antrenor de la CSA Steaua.
Și mai bine a stat Petrolul un an mai târziu, în ediția 13/14, când, după 17 etape, ocupa ultima treaptă a podiumului în Liga 1, sub Astra și FCSB. „Găzarii” aveau să termine acel campionat tot pe locul 3.
{{text}}