Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a declarat că elevii săi vor da totul pentru victorie în derby-ul cu Dinamo.
- Dinamo - FCSB se joacă duminică, 26 noiembrie, de la ora 20:30. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1
Elias Charalambous a început conferința de presă cu un mesaj pentru echipa națională, rostit chiar în limba română.
VIDEO. Elias Charalambous, înainte de Dinamo - FCSB
„Felicitări pentru echipa națională a României, pentru staff, jucători și public. Este foarte important pentru fotbalul din România.
Am vrut să spun aceste cuvinte în limba română din respect pentru români și sper că am făcut-o bine. Într-o zi vreau să țin o întreagă conferință de presă în română, de ce nu?”, a fost mesajul lui Elias Charalambous, după calificarea României la Euro 2024.
Elias Charalambous: „Avem mare nevoie de cele 3 puncte”
Antrenorul celor de la FCSB a spus că Dinamo a jucat un fotbal frumos în turul de campionat și poziția din clasament nu reflectă realitatea din teren. Acesta a spus că jucătorii de la FCSB vor da totul pentru victorie în marele derby.
„Este un derby, nu contează poziția în clasament a celor de la Dinamo. Știm că va fi greu, din punctul meu de vedere poziția lor din clasament nu este cea corectă, dacă ne raportăm la jocul pe care l-au arătat în acest sezon. Au jucat un fotbal bun și au jucători de calitate.
Este foarte important să câștigăm meciul, acesta este obiectivul nostru de mâine. Va fi greu. Este frumos să joci cu așa mulți spectatori în tribune. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun, avem mare nevoie de cele 3 puncte.
Este un lucru bun pentru noi că jucăm pe Arena Națională, este stadionul pe care jucăm meciurile de acasă, dar important e ce facem pe teren, oriunde am juca.
Mă bucur că avem jucători la echipa națională și sunt fericit pentru performanța pe care au realizat-o, dar acum important este să se focuseze pe echipa noastră și pe meciul de mâine.
Pe lângă Octavian Popescu și Vlad Chiricheș, va lipsi și Valentin Crețu, este suspendat.
Vlad Chiricheș este o absență foarte importantă în echipa noastră. A fost foarte aproape să revină pe gazon, dar s-a accidentat din nou. Știți că s-a operat, va mai lipsi. Este foarte important pentru echipă, pentru vestiar, este un caracter puternic. Avem mare nevoie de el și îi urez să revină mai puternic.
Fanii au fost lângă noi din prima zi în care am venit la echipă și le transmit doar că mâine jucătorii vor da totul petru a-i face fericiți. Au fost lângă noi indiferent de rezultate, asta arată pasiunea lor pentru acest club” a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.
{{text}}