Atacantul Adrian Petre (25 de ani), în prezent legitimat la FC Hermannstadt, s-a despărțit la începutul acestui an de Bianca Tirsin, Miss Universe România 2020. Tânăra și-a refăcut rapid viața amoroasă, s-a afișat deja cu noul iubit, care e stabilit în Dubai.
Bianca Tirsin, în vârstă de 25 ani, și Adrian Petre și-au spus adio acum câteva luni. Fosta iubită a lui Adrian Petre a fost câștigătoare a Miss International România în 2018 și Miss Universe România în 2020, iar de atunci a tot fost în lumina reflectoarelor.
Atacantul era într-o relație cu Bianca Tirsin de 7 ani, amândoi fiind din Arad. Relația lor a fost atât de închegată încât au decis să își deschidă o afacere împreună. În orașul natal, Adrian Petre și fosta Miss Universe România au pus bazele unui restaurant tip pizzerie. Din păcate, cei doi nu au ajuns la altar, ci s-au despărțit.
FOTO. Cu cine l-a înlocuit Bianca Tirsin pe Adrian Petre
Bianca Tirsin nu a pierdut timpul și și-a refăcut viața amoroasă. Aflată într-o vacanță în Mumbai, în India, ea s-a afișat cu noul iubit. Este vorba despre George Medințu, cu care fotomodelul se sărută, în cele mai recente fotografii postate pe Instagram.
George Medințu s-a născut în România, dar în prezent locuiește în Dubai, acolo unde și studiază. În trecut a studiat în Barcelona, New York, Shanghai, Londra, Florida și Salonic, conform informațiilor publice de pe pagina lui de Instagram. Potrivit contului său de Linkedin, el vorbește engleză, spaniolă și chineză.
FOTO. Cu ce se ocupă Bianca Tirsin, după ce a participat la Miss Universe 2020
Într-un interviu pentru Ego, ea a dezvăluit cu ce se ocupă acum. Bianca Tirsin face afaceri în Japonia, acolo unde a ajuns prima dată prin intermediul unui concurs.
„Am niște business-uri în Japonia, în Europa nu așa multe, însă majoritatea sunt în România. Dacă lucrezi online îți este mult mai ușor, ai nevoie doar de internet și de laptop și rezolvi totul, nu trebuie să te mai deplasezi.
Dar cum mie îmi place să călătoresc și pandemia a venit așa prin surprindere și mi-a luat doi ani din viață, eu de-abia aștept să călătoresc și să caut mai multe oportunități în afara țării”, a declarat fosta iubită a lui Adrian Petre.
„Japonezii sunt punctuali. De exemplu la conferințele online trebuie să intru cu 10-15 minute înainte, dacă întârzii este o problemă, ești luat drept neserios, nepoliticos. Lucrez foarte bine cu ei. Îmi place foarte mult că au respect atât de mare.
Dacă știi puțin și japoneză, îi cucerești. Am învățat japoneza. Bine, am învățat să mă prezint, pentru că altfel ești văzută de ei”, a mai spus ea.
{{text}}