International   •   Campionate   •   GERMANIA

Și arbitrii se pot accidenta grav. Ce a pățit cunoscutul Felix Brych în Bundesliga!

Felix Brych acuză dureri la genunchiul drept / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  duminică, 26 noiembrie 2023

Felix Brych, arbitrul partidei Eintracht Frankfurt - VfB Stuttgart (1-2), a suferit o ruptură de ligament încrucișat la genunchiul drept în timpul primei reprize și a fost înlocuit la pauză de al patrulea oficial. Fostul arbitru FIFA, încadrat de UEFA în categoria „Elite”, va trebui să fie operat și va sta cel puțin 6 luni pe tușă. 

Ghinion teribil pentru un cunoscut oficial german. Dr. Felix Brych, fost arbitru FIFA, încadrat de UEFA în categoria „Elite”, a suferit o accidentare gravă în timpul meciului Eintracht Frankfurt - VfB Stuttgart (1-2), disputat sâmbătă în Bundesliga.

În prima repriză, „centralul” din Munchen a alunecat la un moment dat, din cauza terenului moale, și și-a sucit genunchiul drept. El a primit îngrijiri pe banca lui Eintracht, minute bune, și a continuat apoi, până la pauză, cu un bandaj aplicat pe zona afectată.

Felix Brych: „Durerea era foarte mare. Medicii mi-au zis că e periculos”


„Locul unde mi-am pierdut echilibrul și am căzut era foarte alunecos. Am rezistat până la pauză, dar durerea era foarte mare și mi-au spus că este prea periculos ca să mai continui. Am să merg la spitalul universitar, să fac un RMN, dar diagnosticul este cât se poate de prost”, a declarat Brych postului Sky Germania.

Locul oficialului munchenez, care a egalat la Frankfurt recordul de apariții la centru în Bundesliga, 344, deținut de Wolfgang Stark, a fost luat de arbitrul de rezervă Patrick Schwengers. Deși la debutul în Bundesliga, acesta a reușit să ducă partida fără probleme la bun sfârșit.

Felix Brych are două finale de cupă europeană în palmares

Felix Brych arbitrează în Bundesliga din 2004, iar în 2007 a devenit arbitru FIFA. El are în palmares două finale de cupă europeană. În 2014 a condus la centru ultimul act al Europa League, Sevillla - Benfica (0-0, 4-2 la penalty-uri), iar în 2017 a fost delegat la finala Ligii Campionilor, Juventus - Real Madrid (1-4), de la Cardiff.


La nivel de echipe naționale, cel mai important meci condus a fost semifinala Euro 2020, Italia - Spania (1-1, 4-2 la penalty-uri).

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.