Liga 1

Se repetă scenariul? Cel mai bun indiciu că vom asista la un Derby de România incendiar

Sergiu Hanca marca pentru dinamoviști la victoria de pe Arenă din 2016 / foto: GSP

Articol de Remus Dinu  —  duminică, 26 noiembrie 2023

Trei dintre ultimele patru Derby de România disputate în noiembrie s-au încheiat cu același scor, 3-1. De două ori au triumfat „câinii”, roș-albaștrii impunându-se o dată. Ultimul meci direct jucat în Brumar s-a încheiat cu o remiză, 1-1.

Raportat la istoricul meciurilor directe, luna noiembrie ar trebui să aducă spectacol în confruntarea orgoliilor dintre Dinamo și FCSB. Iar dacă tradiția se respectă, diseară va fi din nou „ploaie” de goluri pe Arena Națională. Ce s-a întâmplat, așadar, la precedentele patru derby-uri jucate în noiembrie?

„Câinii”, dezavantajați de anonimul Bocaut

Pe 4 noiembrie 2012, FCSB se impunea cu 3-1 în fața rivalei, după ce roș-albii conduseseră la pauză cu 1-0. A fost ultimul duel direct condus de un arbitru străin. 

Belgianul anonim Alexandre Boucaut a fost personajul negativ al derby-ului de atunci, Dinamo acuzându-l frontal că i-a refuzat două lovituri de pedeapsă. Marius Alexe a marcat pentru dinamoviști, în timp ce gazdele acelui meci au punctat prin Szukala, plus „dubla” lui Rusescu.

Belgianul Alexandre Boucaut e ultimul arbitru străin care a condus un Dinamo - FCSB

Instrucție în „Groapă”

Trei ani mai târziu, pe 22 noiembrie 2015, Dinamo câștiga derby-ul din „Groapă” în fața marii rivale. Tot 3-1, după ce roș-albaștrii au fost la un pas să piardă la scor de neprezentare. 

Partida disputată pe o ploaie mocănească a avut parte de o repriză secundă spectaculoasă. Dinamo a apărut pe tabelă prin autogolul lui Varela și reușitele lui Palic și Gnohere, în timp ce Nicușor Stanciu a marcat golul de onoare în prelungiri.

Dorin Rotariu și Nicolae Stanciu, în cu totul și cu totul alte momente ale carierelor lor / foto: GSP

Lecție de la nea Ando

Scenariul s-a repetat, un an mai târziu, în ceea ce a reprezentat prima victorie dinamovistă în fața rivalilor de la modernizarea Arenei Naționale. Boldrin deschisese scorul după doar patru minute, dar „câinii” antrenați de Ioan Andone au revenit și s-au impus en fanfare, 3-1, după reușitele lui Hanca, Nedelcearu și Nemec.

Sergiu Hanca marca pentru dinamoviști la victoria de pe Arenă / foto: GSP

X la ultimul derby din noiembrie

În fine, pe 11 noiembrie 2018, Dinamo și FCSB remizau pe Arena Națională, scor 1-1, în fața a 21.763 de spectatori

Salomao a deschis scorul pentru dinamovitși din penalty, înainte de pauză, în timp ce Florin Tănase a stabilit scorul final la scurt timp după ieșirea de la cabine. „Bizonul” Gnohere, de această dată în tricoul roș-albaștrilor, a ratat un penalty și a fost eliminat.

Daniel Popa și Katsikas, în duel cu Cristi Bălgrădean / Sursă foto: Arhivă GSP

Bălgrădean, Moruțan, Dennis Man și Benzar jucau pentru roș-albaștri, la Dinamo erau nume precum Penedo, Katsikas, Gomelt, Cooper sau Zenke.

VIDEO Burcă nu renunță și vrea să salveze Dinamo: „Știu că poate nu e normal în România ca antrenorul să rămână punct fix, dar asta nu e problema mea”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.