Oțelul - CSU Craiova 1-3. Alexandru Mitriță, extrema stânga a oltenilor, a marcat un hattrick în repriza secundă și i-a transmis un mesaj lui Edi Iordănescu, selecționerul României.
Mitriță nu a fost convocat în preliminarii, a fost tras pe linie moartă de Iordănescu din cauza atitudinii de la antrenamentele din startul mandatului lui Edi.
După calificarea „tricolorilor” la EURO 2024, Mitriță speră totuși să revină în circuitul echipei naționale. „Cu victorii, goluri, assisturi, Mister (n.r. - Edi Iordănescu) va avea ochi și pentru mine”, a spus Mitriță după hattrick-ul cu Oțelul, potrivit Digi Sport.
Mitriță: „Antrenorul a adus o nouă mentalitate, muncă la antrenament, seriozitate”
Mitriță, care a egalat după o fază nesancționată de arbitri, în care Markovic, pasatorul decisiv, se afla în ofsaid, a vorbit apoi și despre Ivaylo Petev, noul antrenor al Universității Craiova.
„Vreau să îi felicit pe cei de la Galați pentru efortul depus pentru a se juca. Sunt bucuros că am marcat trei goluri, dar suntem fericiți că am câștigat azi pe un teren foarte greu. O primă repriză nu prea bună, dar ne-am revenit total după pauză.
Am avut ceva discuții, trebuia să ieșim pe teren să arătăm de ce suntem în stare. Era (n.r.- Ivaylo Petev) tot ce avea nevoie echipa, suntem bucuroși că îl avem alături. Se vede că suntem într-o altă formă și suntem bucuroși.
A adus altă mentalitate, muncă la antrenament, seriozitate. Vrem să dăm totul și să câștigăm cât mai multe puncte. Vreau să îmi fac treaba cât mai bine”, a declarat Mitriță.
{{text}}