CS Universitatea Craiova a câștigat cu Oțelul, scor 3-1, în etapa #17 din SuperLiga. Meciul decis de o gravă eroare de arbitraj în favoarea oltenilor și de Mitriță, care a marcat un hattrick, a început cu o oră mai târziu din cauza zăpezii.
Dorinel Munteanu (55 de ani), antrenorul celor de la Oțelul, a pus mâna pe lopată și i-a ajutat pe suporterii care au venit la deszăpezirea terenului din Galați.
Dorinel Munteanu: „Mă simt umilit, nu se poate așa ceva”
După meci, și-a criticat jucătorii: „După o înfrângere nu pot să fiu decât dezamăgit. Mi-o asum, sunt antrenorul echipei, nu pun consecințele premergătoare meciului, dar le mulțumesc tuturor oamenilor care au fost la stadion și m-au ajutat să dăm zăpada de pe teren într-un timp record, de circa 5 ore. Cu vremea nu puteam să ne opunem.
Două reprize diferite, prima a fost foarte bună din partea noastră, am marcat, am avut în față un adversar de calitate care nu ne-a pus niciun fel de probleme. În a doua repriză s-au schimbat lucrurile și de aceea sunt foarte umilit, mă simt umilit de această înfrângere, pentru că nu se poate așa ceva!
Dorinel Munteanu: „Un asemenea tratament nu pot să suport”
„Deja le-am comunicat jucătorilor de cine mă voi despărți chiar înainte de decembrie, pentru că un asemenea tratament nu pot să suport. Jucători indolenți, care fac asemenea greșeli. Voi discuta mâine cu ei după ce voi reuși să dorm, dacă pot, în această noapte.
Nu este o decizie la cald, eu n-am fost umilit de foarte mult timp în fotbal. Le-am spus și jucătorilor la cabine, asta nu e o noutate, n-o să mai fie la echipă și la revedere. Randamentul este cel care face un jucător să joace sau nu. Le mulțumesc tuturor suporterilor pentru că au venit în număr foarte mare, nu mă așteptam. Nu m-am ferit niciodată de muncă, nu m-am ferit nici când am preluat Oțelul, nu mi-a fost rușine să dau zăpada de pe teren”.
Dorinel Munteanu: „Am nevoie de un sprijin financiar”
Dorinel Munteanu le-a cerut public sponsorilor echipei mai multă implicare: „Aș vrea să fac un apel, am nevoie de sprijin financiar. În afară de primărie, care ne-a finanțat, vreau ca și ceilalți sponsori să fie lângă noi. Chiar dacă am un buget mic, aș vrea să-l primesc la timp”.
{{text}}