International   •   Campionate   •   REAL MADRID

În doar 15 meciuri la Real Madrid, Jude Bellingham și-a egalat cel mai bun sezon al carierei. Acum atacă un record vechi de 32 de ani

Jude Bellingham // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 27 noiembrie 2023

Cu golul înscris în Cadiz - Real Madrid 0-3, Jude Bellingham (20 de ani) a ajuns la 14 reușite în acest sezon. După doar 15 partide, mijlocașul englez și-a egalat cel mai bun sezon în privința numărului de goluri înscrise. Tot de 14 ori punctase și în 2022/2023, la Borussia Dortmund.

Revenit pe teren după 3 săptămâni, Jude Bellingham și-a continuat seria excelentă în fața porții. Mijlocașul blanco a închis tabela în Cadiz - Real Madrid 0-3 și a ajuns la 14 reușite în doar 15 apariții în acest sezon, 11 în La Liga, 3 în Champions League.

Cu 14 reușite, Bellingham și-a egalat recordul de goluri într-un sezon, pe care-l stabilise în 2022/2023, la Borussia Dortmund, în 42 de meciuri. MARCA scrie acum că „s-a lansat în urmărirea unui record stabilit acum mai bine de 30 de ani”.

Jude Bellingham înscrie pe bandă rulantă pentru Real Madrid și atacă recordul lui Fernando Hierro


Despre ce este vorba? În sezonul 1991/1992, Fernando Hierro, fost stoper, înscria de 26 de ori pentru Real Madrid, cel mai mare număr de reușite pentru un jucător care nu ocupă o poziție în atac.

Bellingham este la 12 reușite distanță de legenda lui Real Madrid, în condițiile în care clubul blanco mai are de jucat cel puțin 29 de meciuri în acest sezon, posibil mai multe în funcție de parcursul din Champions League și Cupa Spaniei.

Alți non-atacanți cu un număr impresionant de goluri pentru Real Madrid sunt Guti (18 reușite în sezonul 2000/2001), James Rodriguez (17 goluri în 2014/2015), Fede Valverde (12 goluri în 2022/2023) și Isco (11 goluri în 2016/2017).

Jude Bellingham a obținut cetățenia irlandeză


După transferul la Real Madrid, Jude Bellingham a aplicat pentru obținerea pașaportului irlandez.

Motivul? La Liga permite cluburilor să aibă în lot maximum 5 jucători care provin din țări ce nu fac parte din Uniunea Europeană.

Pentru a nu ocupa unul dintre aceste locuri, Bellingham a aplicat și a primit cetățenia irlandeză, având în vedere că are rădăcini, bunica din partea tatălui fiind irlandeză.

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.