Liga 1

Cum s-a bucurat Gigi Becali la golul lui Florinel Coman: „Am văzut la Răzvan Lucescu și am făcut la fel”

Articol de Sergiu Alexandru  —  luni, 27 noiembrie 2023

După 1-0 cu Dinamo, Gigi Becali a avut cuvinte de laudă pentru extrema Florinel Coman (25 de ani), marcatorul singurului gol.

Patronul FCSB a subliniat importanța lui Coman în jocul roș-albaștrilor, a spus că acesta a fost cel mai bun jucător al echipei și că ar fi greu pentru echipa lui să lupte la titlu fără fotbalistul crescut de Gică Hagi.

Gigi Becali îl lăudă pe Florinel Coman

Florinel Coman cel mai bun de pe teren. A făcut tot meciul. Dacă nu-l aveam, eram vai de capul nostru. A făcut toate, a driblat. 

Și-a revenit. Are multă siguranță în dribling, iar dacă pierde mingea, face ce face și o recuperează. Are încredere în el. Nu că e greu, e cam imposibil să luăm campionatul fără Coman”, a spus Gigi Becali la Fanatik.

Cum s-a bucurat Gigi Becali la golul lui Florinel Coman

Ulterior, patronul FCSB a dezvăluit și ce gest face după fiecare gol al echipei sale.

„Golul a fost cum dădea Messi. Portarul nu a mai schițat niciun gest. Messi dădea așa. Bang! Plasa mingea și era gol.

Nu mai sunt cum eram la goluri. Doar ridic mâinile. Ca Răzvan Lucescu. Mi-a plăcut. Dacă văd ceva ce-mi place la cineva, eu reproduc. Decât să faci nebunii, să alergi, să dai cu mâinile... Descătușarea cea mai mare și cea mai elegantă e să ridici mâinile. 

Am văzut la Răzvan Lucescu și am repetat. Am văzut că e bine. M-am obișnuit așa și ridic mâinile cu pumnul strâns. E ceva biblic.”, a adăugat omul de afaceri.

VIDEO Florinel Coman, gol de generic în Dinamo - FCSB

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.