Raportat la clasarea din etapa a 17-a a următorului sezon de după câștigarea titlului, Farul e cea mai slabă campioană en-titre a ultimilor 7 ani # Ultima câștigătoare a Ligii 1 care s-a clasat mai rău după primele 17 etape disputate din următoarea stagiune a fost Astra, ocupanta locului 10 în noiembrie 2016
Farul a pierdut în deplasare cu FC Voluntari, scor 2-4, și e în criză de rezultate. Pe locul 7, în afara play-off-ului, dobrogenii au ajuns la 6 meciuri fără victorie în Superliga, 4 remize și 2 eșecuri.
Farul, bornă negativă
Sâmbătă, Gazeta scria că trupa lui Gică Hagi se află într-o situație mai slabă decât era în aceeași perioadă a sezonului 2017-2018, primul după titlul câștigat în premieră de Viitorul, așa cum se numea clubul la acea vreme. Chiar dacă și atunci s-a simțit un recul în urma triumfului din competiția internă, dobrogenii nu erau într-o situație precum cea din prezent, în 2017 clasându-se pe locul 5 după 17 etape.
De fapt, în ultimii 7 ani, Farul e campioana care se află cel mai jos în clasament după primele 17 etape ale următorului sezon de după câștigarea titlului.
Precedenta campioană în exercițiu care a traversat o pasă mai proastă a fost Astra. În noiembrie 2016, giurgiuvenii ocupau poziția a 10-a. Astra a reușit totuși să prindă play-off-ul și a terminat ediția pe locul 6.
Pe ce loc s-au clasat campioanele en-titre în etapa a 17-a a următorului sezon de după câștigarea titlului
CAMPIOANA EN-TITRE | LOCUL OCUPAT ÎN SEZONUL URMĂTOR DE DUPĂ TITLU (ETAPA 17) |
Farul | 7 |
CFR Cluj | 2 |
CFR Cluj | 1 |
CFR Cluj | 2 |
CFR Cluj | 1 |
CFR Cluj | 1 |
Viitorul | 5 |
Astra | 10 |
VIDEO. Gică Popescu: „E ciudat că nu avem rezultate”
Președintele Gică Popescu transmitea după eșecul cu FC Voluntari că e nevoie de o discuție cu jucătorii:
„Lucrurile pe care le făceam înainte foarte bine acum nu mai putem să le facem. Traversăm un moment dificil, dar cu același lot ca anul trecut vom reveni și ne vom îndeplini obiectivul, accederea în play-off.
Va trebui să vorbim cu jucătorii. Sunt conștient că suferă la fel de mult ca noi. E aproape același lot ca anul trecut, când am ieșit campioni... Sunt momente pe care trebuie să le gestionăm”.
{{text}}