Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A luat degeaba toată „crema” » FCSB, la ani-lumină de puterile Europei

Florinel Coman (în stânga) și David Miculescu au fost titulari în cel mai recent meci al FCSB-ului, 1-0 cu Dinamo // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  marți, 28 noiembrie 2023

FCSB domină campionatul României cu doar 31 goluri înscrise în 17 etape, un randament modest pentru un atac cu nume precum Compagno, Coman, Rotariu și Alex Băluță # Nicio ligă dintre primele 15 din Europa nu are lider cu o ofensivă atât de zgârcită.

Pe hârtie, atacul celor de la FCSB arată senzațional. Gigi Becali s-a asigurat în ultimele campanii de mercato că obține semnăturile unui jucători care fie au demonstrat ceva în campionatul românesc (nume precum Compagno, Băluță și Rotariu), fie au oferit mostre din talentul lor prin evoluțiile pe care le-au avut la echipe cu pretenții mai mici, un exemplu fiind David Miculescu.

Problema la roș-albaștri este că ceea ce produc Coman, Octavian Popescu & compania este departe de nivelul scontat. În cele 17 etape din sezonul actual de Liga 1, FCSB a înscris numai de 31 de ori, cele mai multe reușite, 7, fiind semnate de un mijlocaș, Darius Olaru.

FCSB, la ani-lumină distanță de puterile Europei


Așadar, o medie de 1,82 goluri/meci pentru formația pregătită de cuplul Elias Charalambous - Mihai Pintilii, una mult sub ceea ce înregistrează liderii din campionatele europene de nivel decent sau foarte bun.

Comparația este izbitoare. Nicio ligă dintre primele 15 din Europa nu are lider cu un atac atât de zgârcit. Dintre acestea, una singură, competiția din Elveția, este condusă de o echipă care înscrie în medie mai puțin de două goluri pe meci, FC Zurich, însă chiar și acolo randamentul oamenilor de atac este superior celui de la FCSB.

FCSB versus liderii campionatelor de top din Europa:

ȚarăLiderGoluri/meci
AngliaArsenal2,07
SpaniaReal Madrid2,21
ItaliaInter2,3
GermaniaLeverkusen2,83
OlandaPSV3,69
FranțaPSG2,61
PortugaliaBenfica2,09
BelgiaRoyale Union2,33
TurciaFenerbahce2,53
ScoțiaCeltic2,5
AustriaRB Salzburg2,13
ElvețiaZurich1,93
CehiaSparta Praga2,5
DanemarcaCopenhaga2,06
NorvegiaBodo/Glimt2,62
...
ROMÂNIAFCSB1,82

În toate campionatele din listă s-au jucat cel puțin 10 etape din sezonul curent. 

48 de goluriîn 13 meciuri a înscris PSV Eindhoven, echipa cu cel mai impresionant atac din Europa în acest sezon

Peste liderii din Ucraina, Polonia și Croația

Pentru o imagine mai clară, am comparat-o pe FCSB cu echipele care conduc campionatele vecine celui românesc în clasamentul coeficienților UEFA, unde Liga 1 ocupă locul 24.

Imediat deasupra campionatului României se regăsește Suedia, unde campioana Malmo a înscris 62 de goluri în cele 30 de meciuri din sezonul 2023, adică o medie de 2,06 reușite pe duel.

Mai jos, locul 25 în clasamentul UEFA, regăsim o țară vecină României, Ungaria. Liderul din prezent, Paks, a punctat de 27 de ori în 14 partide, o medie de 1,92 goluri/meci, însă a doua clasată, Ferencvaros, formație cu un meci în minus, stă foarte bine pe plan ofensiv, cu 2,69 reușite/meci.

FCSB bate și câteva formații din competiții peste Liga 1. Aici intră liderii din Ucraina (Dnipro-1 înscrie de 1,6 ori pe meci), Polonia (Slask, 1,75 goluri/meci) și Croația (Hajduk Split, 1,31 goluri/meci). Sunt nume surprinzătoare, echipe care n-au mai câștigat titlul vreodată - cazul lui Dnipro - sau cel puțin n-au mai făcut-o de ani buni (Slask din 2012, Hajduk din 2005). 

64%dintre victoriile FCSB-ului din acest sezon au venit la un gol diferență. Anomaliile sunt succesele cu Universitatea Craiova (3-0) și Sepsi (5-2), ambele la 3 goluri diferență.

8dintre ultimele 10 goluri roș-albastre au venit în urma unor faze fixe, semn că inspirația de moment produce mai mult pentru FCSB decât o fac ideile și traseele de joc.

VIDEO: așa a decis Florinel Coman derby-ul Dinamo - FCSB

Tot despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.