Dinamo se află la 8 puncte de locurile de baraj, o distanță mai mare decât în urmă cu două campionate. Mai mult, „câinii” au cea mai slabă ofensivă din istorie
Ovidiu Burcă și-a dat demisia azi, după ce Dinamo a ajuns la 11 meciuri fără victorie, din care 8 au fost înfrângeri. Doar 3 puncte din 33 posibile și 3 goluri marcate. Niște date înfiorătoare, care amintesc de sezonul în care echipa a retrogradat în Liga a 2-a.
Chiar dacă acum are un punct în plus după 17 meciuri față de stagiunea 2021-2022, Dinamo are motive serioase de îngrijorare.
În primul rând, distanța față de locul 14 este mai mare, 8 puncte față de 6, câte erau în urmă cu doi ani. La fel ca acum, ocupanta poziției a 14-a era FCU Craiova.
Nu mai există echipe falimentare
În al doilea rând, nu mai există în Liga 1 echipe care să fie la un pas de colaps, așa cum s-a întâmplat atunci cu Clinceni și Gaz Metan. Cele două formații au terminat pe minus, cu puncte de penalizare din cauza problemelor financiare, și s-au desființat ulterior.
"Câinii" au profitat atunci de situația acestora și au scăpat direct de retrogradare. Acum, nici măcar FC Botoșani, o echipă în vrie, nu se poate compara cu Clinceni sau Gaz Metan, așa că Dinamo nu va mai beneficia de acest avantaj.
Cel mai slab atac din toate timpurile
În al treilea rând, viitorul antrenor va trebui să pună la punct o ofensivă penibilă. Trupa din Ștefan cel Mare a marcat doar de 9 ori, cel mai puțin din toată Liga 1. Ca o comparație, FC Botoșani are un număr dublu de goluri, 18! Mai mult, Aurelian Chițu, golgheterul campionatului, a înscris de unul singur un număr egal de goluri, 9.
Dar atacul roș-albilor din acest sezon nu este doar cel mai slab din Liga 1, ci și din întreaga istorie a clubului. Dinamoviștii și-au depășit recordul negativ din urmă cu doi ani, când reușiseră 13 goluri.
{{text}}