AFCON 2023 a publicat un videoclip în care jucătoarele naționalei Under 20 a RD Congo sunt ținute în două camere fără baie, în cantonament, pentru că se află într-o dispută financiară pentru bonusuri cu Federația lor.
Un videoclip publicat de AFCON 2023 dezvăluie cum rezolvă oficialii federației din Republica Democrată Congo disputele financiare pe care le au cu jucătoarele.
În filmarea respectivă, jucătoarele reprezentivei Under 20 a țării pot fi văzute stând pe jos, pe gresie, pe scaune sau mai multe înghesuite în câteva așa-zise paturi, în două cămăruțe lipsite de baie și de cele mai elementare condiții de igienă.
Federația vrea să le dea fetelor doar câte 100 de dolari bonus pentru 4 meciuri
Imaginile sunt din cantonament, iar fetele au ajuns să locuiască astfel pentru că cer o primă de meci mai mare decât vrea să le plătească federația.
Ele au solicitat să fie plătite cu câte 1.250 de dolari pentru patru meciuri pe care le-au disputat în tricoul „naționalei”, în timp ce FECOFA (Federația de Fotbal a Asociației Congoleze) este dispusă să plătească doar 100 de dolari!
Oficialii federației din RD Congo tac
AFCON 2023 mai dezvăluie că „autoritățile fotbalistice din RDC încă tac în această chestiune” și avertizează că „și alte loturi de fete vor primi același tip de tratament dacă vor proceda la fel”.
Reprezentativa feminină Under 20 a RD Congo a câștigat de două ori Cupa Africii pe Națiuni, în 2006 și în 2008, și a participat la CM în fiecare din acei ani.
{{text}}