Liga 1

„Dinozaurul” Dan Nistor a semnat! Anunț inedit al clubului

Dan Nistor // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 29 noiembrie 2023

Dan Nistor (35 de ani) a semnat prelungirea contractului cu U Cluj până în vara lui 2025, când va avea vârsta de 37 de ani.

Dan Nistor este unul dintre cei mai în vogă jucători din SuperLigă, autor a 8 goluri și 6 pase decisive în 16 meciuri jucate în acest sezon.

Din februarie 2023 la U Cluj, mijlocașul central a semnat prelungirea înțelegerii cu „șepcile roșii”. Vechiul contract era scadent în vara lui 2024, noua înțelegere va expira în vara lui 2025, când Nistor va avea 37 de ani.

Dan Nistor a semnat prelungirea cu U Cluj

Clubul din Cluj-Napoca a prezentat acordul cu Nistor într-un mod inedit.

„«Dinozaurul» și-a prelungit contractul. Dan Nistor va evolua la «U» până în 2025!”, au scris ardelenii, care au realizat o grafică cu doi dinozauri și Nistor în preajma casei echipei, Cluj Arena.

Dan Nistor a semnat prelungirea cu U Cluj // sursă captură: Facebook

Dan Nistor: „Noi suntem dinozauri, nu mai contăm!”

„Dinozarul” este un supranume pe care chiar Nistor și l-a atribuit, atunci când vorbea despre o eventuală convocare la echipa națională a României.

„N-aş vrea să fiu răutăcios, dar la ce e în România în ziua de astăzi nu poţi să te mai aştepţi la nimic, sincer să spun. V-am zis şi mai devreme. Noi suntem dinozauri, noi suntem bătrâni, noi nu mai contăm. Alţii contează acum!”, spunea Nistor, amar, în urmă cu o lună.

Dan Nistor a jucat de 7 ori pentru echipa națională a României, însă ultima apariție a fost bifată acum aproape 3 ani, în noiembrie 2020, într-un meci de Nations League cu Irlanda de Nord (1-1).

VIDEO: concluziile lui Dan Nistor după Rapid - U Cluj 2-3

>

Mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.