Campionatul Mondial de handbal feminin a început cu o victorie zdrobitoare, încă din prima zi. Norvegia a câștigat primul meci din grupe cu Groenlanda, scor 43-11.
- Naționala de handbal feminin a României debutează la Campionatul Mondial pe 1 decembrie, împotriva celei mai slabe formații din grupă, Chile. Urmează testele cu Serbia (3 decembrie) și Danemarca (5 decembrie).
- Turneul final este transmis în România de Digi Sport și Prima Sport.
Norvegia, favorită la câștigarea turneului final și una dintre gazde, alături de Danermarca și Suedia, a început perfect Campionatul Mondial. A reușit, din primul meci, ceea ce se anunță scorul turneului. Norvegiencele nu au avut milă de jucătoarele din Groenlanda, mai ales în repriza a doua, când diferența a fost de 20 de goluri.
Norvegia, victorie zdrobitoare la Campionatul Mondial de handbal feminin
Echilibrul a ținut doar câteva minute în Norvegia - Groenlanda, când scorul a fost și 2-2. Apoi, de la 5-4, favoritele au început să marcheze la foc automat. Au intrat cu un avantaj de 12 goluri la pauză, 19-7, însă s-au dezlănțuit în repriza a doua.
Nu doar că au mai marcat de 24 de ori, însă au și primit doar 4 goluri. Camilla Herrem a marcat cele mai multe goluri din tabăra Norvegiei, 7 din 8 aruncări. Cu toate acestea, ceai mai bună jucătoare a partidei a fost aleasă Kristina Sirum Novak, care a marcat de 5 ori.
Norvegia e în grupa C, alături de Austria, Coreea de Sud și Groenlanda.
Grupele de la Campionatul Mondial 2023
- Grupa A: Suedia, Croația, China, Senegal
- Grupa B: Muntenegru, Ungaria, Paraguay, Camerun
- Grupa C: Norvegia, Coreea de Sud, Groenlanda, Austria
- Grupa D: Franța, Slovenia, Angola, Islanda
- Grupa E: Danemarca, ROMÂNIA, Serbia, Chile
- Grupa F: Germania, Polonia, Japonia, Iran
- Grupa G: Brazilia, Spania, Ucraina, Kazahstan
- Grupa H: Tările de Jos, Cehia, Argentina, Congo
Rezultatele din prima zi de la CM
- GRUPA C: Austria-Coreea de Sud 30-29, Norvegia-Groenlanda 43-11
- GRUPA G: Brazilia-Ucraina 35-20, Spania-Kazahstan 34-17
Programul de azi de Campionatul Mondial de handbal feminin
- GRUPA B: Muntenegru – Camerun (19:00), Ungaria – Paraguay (21:30)
- GRUPA D: Slovenia – Islanda (19:00), Franţa – Angola (21:30)
- GRUPA F: Germania – Japonia (19:00), Polonia – Iran (21:30)
- GRUPA H: Țările de Jos – Argentina (19:00), Cehia – Congo (21:30)
{{text}}