Ceva urmează să se întâmple

În mod normal, fotbaliștii români ar trebui să arate mai mult, mai bine. Europeanul de la anul din Germania le poate schimba carierele, viețile. Cu toate acestea, surprinzător sau nu, deocamdată nu pare să se întâmple așa.

După ce a fost plimbat pe la toate marile echipe din Europa, Drăgușin a rămas deocamdată tot la Genoa. Iar Ianis Hagi tot nu reușește să lege două meciuri foarte bune unul după altul, ba mai mult, abia strânge câteva minute la o echipă modestă cum e Alaves. 

Deși are calități și le-a demonstrat din plin cu golul decisiv din meciul cu Israel, golul calificării noastre la European după o pauză de opt ani.

Și Olaru, căpitanul FCSB, altă speranță, a fost neobișnuit de modest cu Dinamo.

Maturizarea lui Florinel

Doar Florinel Coman a dat dovadă că, în sfârșit, s-a maturizat. A reușit un gol de mare clasă în poarta dinamoviștilor, apoi FCSB s-a dat de trei ori peste cap și a încercat să se transforme în copia CFR-ului de pe vremea lui Petrescu.

Coman poate face față la Metz, dacă într-adevăr va ajunge acolo (șanse mici). E posibil chiar ca Metz să fie o pălărie prea mică.

Poate că totuși, per ansamblu, e firesc un pas înapoi sau măcar în lateral după succesul de la națională.

Dar până la vară toți jucătorii români importanți – Moldovan, Burcă, Bancu, Drăgușin, Rațiu, Man, Mihăilă, Cicâldău, Moruțan, Ianis, Marius Marin, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Drăguș, Alibec, George Pușcaș (uite că sunt câțiva!) – trebuie să ajungă în maxim de formă. Iar Moldovan nu ar trebui să se grăbească să aleagă Zagrebul. Un European bun și poate prinde o ligă mare.

Cui îi pasă în lume de un Dinamo - FCSB?

Altfel, fără o trupă în formă desăvârșită, România nu va trece de grupe indiferent cu cine va cădea și oricât noroc ar fi moștenit Edi Iordănescu de la tatăl său.

Ceva urmează să se întâmple: naționala va deveni – nu doar la nivel declarativ – mai importantă decât echipele de club. Fotbaliștii trebuie să dea totul ca să fie în Germania și trebuie să dea totul în meciurile de la EURO.

Fiindcă, în treacăt spus, nu îi pasă nimănui în lume, cu excepția suporterilor din țară, de Dinamo-FCSB. E o bulă mică.

Nici plecarea lui Ovidiu Burcă de la Dinamo nu va rezolva nimic. Problema lui Dinamo e lotul. Problema e impotența vârfurilor, Dinamo marchează un gol la două meciuri. Așa nu rămâi nici în liga a doua. Și nici de meciurile cluburilor unde joacă acum ai noștri nu se interesează mai nimeni – cluburi îndeobște modeste sau chiar foarte modeste.

În schimb, turneul de la vară, așa lăbărțat cum a ajuns Europeanul, chiar va fi urmărit.

Evitarea unui nou episod Albania

Iar România nu își permite un nou episod Albania, dacă vrea să revină în elita fotbalului european, unde generația de astăzi, chiar dacă e departe de generația de neuitat, are șansa de a ajunge.

Mai e și acest detaliu: după cum a arătat ultima etapă din Superligă, naționala României, dacă ar fi o echipă de campionat, l-ar câștiga. Ba încă lejer.

Jucătorii străini din Superligă sunt mulți (Dinamo are aproape o echipă întreagă!), dar nu sunt neapărat grozavi. Așa ceva nu s-ar fi petrecut în urmă cu patru-cinci ani. Și asta înseamnă ceva. Altfel, bucuria jucătorilor de la națională de după calificare ne arată cât înțeleg din viață și din muzică, nu din fotbal.

Nici jucătorii din marea generație din anii 1990 nu audiau Bach după victorii. Erau și ei în ton cu vremurile de atunci, cu proto-manelele (e drept că existau și excepții semnificative, iar câțiva – Balint, de pildă – chiar se pricepeau la muzică la un nivel superior).

Dar de la șlagărul „Cenușăreaso” al trupei vocal-instrumentale Azur până la Adi de la Vâlcea nu e, în definitiv, decât un pas mic.