International   •   Liga Campionilor   •   BRAGA - UNION BERLIN 1-1

Union scrie istorie în Liga Campionilor. A fost felicitată de UEFA!

Marie-Louise Eta Foto: Instagram

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 30 noiembrie 2023

Marie-Louise Eta, 32 de ani, a fost miercuri, la meciul Braga - Union Berlin (1-1), prima femeie din istorie parte din staff-ul de antrenori al unei echipe la un meci masculin de Liga Campionilor. 

Debutantă în Liga Campionilor, Union Berlin e ultima îmn grupa C. Dar scrie istorie în competiția numărul 1 a Europei. Protagonist? Antrenorul său secund, Marie-Louise Eta.

Sâmbătă, la 1-1 cu FC Augsburg, ea devenise prima femeie-antrenor din istoria Bundesligii. Iar miercuri, la 1-1 cu Braga, în etapa a 5-a a grupelor, a devenit prima femeie care a făcut parte din staff-ul tehnic al unei echipe masculine prezente în Liga Campionilor!

Marie-Louise Eta a condus personal ședința de încălzire a lui Union Berlin


Ea a condus personal încălzirea echipei, pe stadionul din Braga, iar UEFA a ținut să marcheze evenimentul pe social-media: „Felicitări, Marie-Louise!”.

Inițial, Marie-Louise fusese luată în echipa sa de „interimarul” Marco Grote, după demiterea antrenorului Urs Fischer. Dar noul tehnician, Nenad Bjelica, numit între timp, a decis s-o păstreze în staff.

O fostă coechipieră susține că Marie-Louise Eta „e calitate absolută”

Fost internațional german, acum expert TV, Tabea Kemme (31 de ani), a dezvăluit punctele forte ale Etei. „Union s-a concentrat pe calitate absolută când a luat decizia cooptării ei. Ca fost coechipier pot confirma asta din propria experiență”, a declarat Kemme cotidianului „Märkische Allgemeine”.


Ea susține că „într-un cadru care este foarte dominant în fotbalul masculin, Marie-Louise se poate integra cu personalitatea ei, cu claritatea, transparența și know-how-ul ei.”

Marie-Louise Eta a câștigat Liga Campionilor și Mondialul U20

Marie-Louise Eta este o fostă jucătoare profesionistă şi câştigătoare a Ligii Campionilor, cu Werder Bremen, și a Campionatului Mondial U20, în 2010, cu naționala Germaniei.

După retragerea sa, în 2018, ea a antrenat echipe de tineret, inclusiv echipa Under 19 a lui Union Berlin, care a angajat-o la începutul lui 2023, dar a mai condus și echipele U15, U17 și U19 ale Germaniei.

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.