Înaintea meciului Olimpija Ljubljana - Lille, din grupele Conference League, organizatorii au apelat la prosoape pentru a usca gazonul, grav afetat de ploaie.
Olimpija Ljubljana - Lille, meci care a început la 19:45, avea șanse foarte mari să nu se joace. O ploaie torențială a făcut praf gazonul de pe Stadionul Stozice, din Ljubljana.
Cei responsabili au apelat la o metodă inedită pentru a usca gazonul îmbibat cu apă. Aceștia au folosit prosoape, pe care le-au întins pe teren și le-au apăsat pentru a aduna cât mai repede apa. Apoi, le-au dus pe margine, unde le-au stors, pentru a le folosi din nou.
În ciuda așteptărilor, meciul a putut, în cele din urmă, să se dispute.
VIDEO. Cei de la Olimpija Ljubljana încearcă să usuce gazonul cu prosoape înaintea meciului cu Lille
Cele două echipe se află în grupa A, din Conference League, din care mai fac parte Slovan Bratislava și Klaksvik. După primele 4 partide, francezii ocupă prima poziție, cu 8 puncte, în timp ce slovenii se clasează pe ultimul loc, cu 3 puncte.
{{text}}