România va afla sâmbătă seara, la Hamburg, grupa din care va face parte la turneul final al Campionatului European. Până la competiția din vara anului viitor, Edi Iordănescu va avea două perioade la dispoziție pentru a pregăti echipa.
Una va fi chiar înainte de plecarea în Germania, la final de mai - început de iunie, iar cealaltă va fi în a doua jumătate a lunii martie, mai precis între 18 și 26 martie. Pentru acest ultim interval, FRF poartă discuții cu mai multe federații în privința antamării a doua jocuri amicale.
România vrea să joace un amical de lux într-o țară cu o comunitate mare de români
Una dintre cele două partide va fi împotriva unui nume foarte mare de pe continent, o națională care e, de asemenea, calificată la Euro. Dezvăluirea a făcut-o Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, într-o emisiune la Orange Sport: „FRF va antama un amical cu naționala unei țări în care există o comunitate mare de români. Sunt discuții deschise cu mai multe federații, dar așteptăm tragerea la sorți și apoi se va stabili exact”.
Amicalul respectiv se va disputa în deplasare, iar în protocolul meciului, FRF va solicita în mod expres federației gazdă să-i fie alocat un număr mai mare de bilete, nu doar cota regulamentară, tocmai pentru a da posibilitatea unui număr mai mare de români să vină la meci.
FRF negociază cu Spania, Anglia, Italia și Germania
Lista federațiilor cu care FRF poartă discuții conține Spania, Anglia, Italia și Germania, ultima chiar țara gazdă a turneului final. Cum toate aceste formații sunt în prima urnă la tragerea la sorți, cu oricare dintre ele România poate fi în grupă.
Iar dacă va fi să pice cu una dintre ele, atunci un eventual joc de verificare cu respectiva națională n-ar mai putea fi luat în calcul. De asemenea, în toate aceste țări există o prezență masivă de cetățeni români.
Diaspora cu cele mai mari comunități de români
ȚARA | POPULAȚIE DE ROMÂNI |
Italia | 1.140.000 |
Spania | 1.100.000 |
Marea Britanie | 950.000 |
Germania | 850.000 |
*Datele aparțin autorităților din România și sunt raportate la finalul anului 2021
Când am jucat ultimele amicale în aceste 4 țări
DATA | MECIUL |
noiembrie 2006 | Spania - România 0-1 |
septembrie 2007 | Germania - România 3-1 |
noiembrie 2015 | Italia - România 2-2 |
iunie 2021 | Anglia - România 1-0 |
{{text}}