Azi, la prânz, se vânduseră circa 3.500 de bilete pentru Universitatea Craiova - CFR Cluj, la care se adaugă 4.300 de abonați. Însă patronul oltenilor, Mihai Rotaru, se așteaptă ca sâmbătă, la ora partidei, 20:30, să fie 20.000 de spectatori în tribune.
Universitatea Craiova și CFR Cluj se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:30, în derby-ul etapei cu numărul 18 din SuperLiga. Meci la care fundașul Vladimir Screciu mizează puternic și pe al 12-lea „jucător”, publicul: „Sper să fie cât mai mulți fani în tribune!”.
Patronul Mihai Rotaru s-a arătat chiar superoptimist. „Vor fi 20.000 în tribune, vom aștepta rezultatul, sperăm să fim noi cei victorioși”, este citat omul de afaceri pe site-ul fanatik.ro.
Câte bilete s-au vândut pentru derby-ul CSU Craiova - CFR Cluj
Motivația sa: „E vorba despre frumusețea așteptării unui meci mare, trebuie să fim prezenți acolo. Nu frica de a pierde. E Champions League la tine acasă, avem poate cel mai frumos stadion din România, avem și staruri, și cărători de pian. Despre asta e vorba”.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, realitatea din „teren” arată că până vineri, la prânz, se dăduseră circa 3.500 de bilete. La care se adaugă cei 4.300 de abonați. În total, în jurul a 7.800 de spectatori.
Rotaru a admis că „nu suntem pe val, ne-am făcut treaba bine sau mai puțin bine sau mai mult bine. CFR e CFR, e echipa ultimilor 10 ani. Clujenii au antrenor italian care a antrenat în Serie A, au cel mai mare buget din SuperLiga, cred că ne depășesc în continuare. Atunci, sigur că orice se poate întâmpla”.
Oltenii n-au pierdut pe „Oblemenco” niciuna dintre ultimele 5 partide cu CFR Cluj
CS Universitatea vine după două victorii consecutive, 1-0 cu Dinamo, 3-1 la Galați, cu Oțelul, și o remiză, cu FCU (1-1), în vreme ce clujenii n-au câștigat în ultimele trei etape: două egaluri, 0-0 cu UTA, 3-3 cu Poli Iași, și eșecul suferit la Sibiu, în fața lui Hermannstadt (0-1).
Juveții au și un alt ascendent. N-au pierdut niciuna din ultimele 5 partide disputate pe „Ion Oblemenco” contra CFR-ului. Bilanț: 3 victorii, dintre care una în Cupa României, și două remize. Iar la general, în ultimele 5 dueluri cu ale oltenilor cu ardelenii, fiecare echipă și-a adjudecat câte un meci, iar trei s-au încheiat 1-1.
CFR poate să joace și cu patru sau cinci fundași, totul depinde de noi. Nu toți jucătorii pe care îi avem au atins potențialul maxim
Ivaylo Petev, antrenor CSU Craiova
{{text}}