România este în grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B (semifinalele sunt Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel – Islanda).
- Reporterul GSP Theodor Jumătate, jurnalist cu aproape 30 de ani de experiență, a fost în sală la Hamburg și a transmis direct de la fața locului cele mai importante informații.
România și-a aflat adversarele de la Euro 2024
România a avut noroc la tragerea la sorți, unde a profitat din plin de prezența în urna a doua. A picat cu una dintre cele mai slabe echipe din prima urnă, Belgia, și cu una dintre cele mai slabe din urna 3, Slovacia. În plus, naționala a evitat echipe precum Italia, Serbia și Elveția din urna 4.
A patra adversară a României se va alege dintre Bosnia, Ucraina, Israel și Islanda, care se vor înfrunta în martie în baraj. Aceasta va fi și prima adversară a „tricolorilor” la turneul final, pe 17 iunie.
Grupa de foc va fi grupa B, unde se vor înfrunta Spania, Croația, Italia și Albania.
Programul României la Euro 2024:
- 17 iunie: România - câștigătoare play-off (München)
- 22 iunie: Belgia - România (Köln)
- 26 iunie: Slovacia - România (Frankfurt)
Cum arată grupele EURO 2024. România a avut noroc
- Grupa A: Germania, Scoția, Ungaria, Elveția
- Grupa B: Spania, Croația, Italia, Albania
- Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia
- Grupa D: Olanda, Austria, Franța, câștigător play-off A (Țara Galilor – Finlanda / Polonia – Estonia)
- Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câștigător play-off B (Bosnia și Herțegovina – Ucraina / Israel – Islanda)
- Grupa F: Turcia, Portugalia, Cehia, câștigător play-off C (Georgia – Luxemburg / Grecia – Kazahstan)
Și locurile 3 merg în optimi!
Grupa accesibilă avantajează România, care poate ajunge și de pe locul 3 în faza optimilor! La Euro, în faza eliminatorii se califică nu doar primele două clasate din grupă, ci și 4 dintre cele mai bune locuri 3!
VIDEO. Reacțiile delegației „tricolore” în momentul în care au aflat adversarele:
UPDATE 19:25 // Starurile europene care vor ajuta la tragere
Wesley Sneijder, Brian Laudrup, Blaise Matuidi, Tomas Rosicky, Ricardo Quaresma, Sami Khedira, David Silva, Steve McManaman, Angelos Charisteas și Gianluigi Buffon sunt foștii mari fotbaliști care efectuează tragerea.
UPDATE 19:20 // Începe tragerea la sorți. Cum arată urnele
- Urna 1: Germania (gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia
- Urna 2: Ungaria, Turcia, ROMÂNIA, Danemarca, Albania, Austria
- Urna 3: Țările de Jos, Scoția, Croația, Slovenia, Slovacia, Cehia
- Urna 4: Italia, Serbia, Elveția, Câștigătoare Play-off A, Câștigătoare Play-off B, Câștigătoare Play-off C
UPDATE 19:15 // Buffon a adus trofeul pe scenă
Au rămas câteva minute până la tragerea la sorți propriu-zisă. Gigi Buffon, delegat al naționalei Italiei, campioana europeană en-titre, a adus trofeul EURO pe scenă. El va ajuta și la tragere
UPDATE 19:05 // Concert înainte de tragere
Înainte de tragerea propriu-zisă, în sala din Hamburg are loc un concert. David Garrett e la vioara, Jonas Kaufmann tenorul.
UPDATE 19:00 // Începe marele eveniment!
Sala e plină ochi. Lângă delegația României a venit cea a Albaniei. Selecționerul Sylvinho stă chiar în fața lui Edi. Din fericire, nu putem înfrunta coșmarul de la ultimul Euro la care am fost prezenți. În 2016, Albania ne învingea cu 1-0 și mergeam braț la braț acasă după faza grupelor.
UPDATE 18:40 // Mini-concert înainte de tragerea la sorți
UEFA a pregătit și un mini-concert de jazz înainte de startul evenimentului. Pe scenă a urcat și celebrul violonist german David Garrett.
UPDATE 18:35 // Delegația României a intrat în sală
A ajuns și delegația României, una numeroasă: Mihai Stoichiță (director tehnic FRF), Radu Vișan (secretar general FRF), Cătălin Gheorghiu (team manager FRF), Cătălin Popescu (media manager FRF) Gabriel Bodescu (secretar general-adjunct FRF), Vlad Munteanu (manager operațional FRF), Ionel Gane (antrenor secund România), Răzvan Burleanu (președinte FRF) și Edi Iordănescu (selecționerul României).
Mihai Stoichiță își ocupase locul înainte ca selecționerul și președintele să ajungă în zona rezervată „tricolorilor”. S-a ridicat însă pentru a le face loc și i-a cedat până la urmă locul lui Burleanu, înainte de a se îmbrățișa. S-a mutat la marginea rândului, lângă Edi, cu care a discutat minute bune.
UPDATE 18:20 // UEFA e gata de tragere
UEFA a pregătit deja bilețelele care vor intra în urne. Să sperăm că bilele sunt „încălzite” pentru o grupă bună pentru România.
UPDATE 18:15 // Încep să apară primele nume importante
Apar și primele nume importante în sala din Hamburg. Luis Figo, Dragan Stojkovic și Predrag Mijatovic au sosit deja și au ținut să imortalizeze momentul cu o fotografie împreună.
Rudi Voller este deja la interviuri cu presa germană. Apare și olandezul Ronaldo Koeman, copleșit și el de grandoarea sălii.
UPDATE 18:10 // Imagini superbe cu sala Elbphilharmonie
Reporterul GSP a ajuns deja la fața locului. Sala Elbphilharmonie din Hamburg, unde va avea loc tragerea la sorți, e absolut superbă. Imaginile par surprinse dintr-un film SF!
UPDATE 18:00 // Stadioanele pentru Euro 2024
Azi e tragerea la sorți: aflăm grupa României la Euro 2024 » Cum arată urnele
Așteptarea ia sfârșit. România își va afla adversarele de la EURO 2024 în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hamburg, Germania.
- Urna 1: Germania (gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia
- Urna 2: Ungaria, Turcia, ROMÂNIA, Danemarca, Albania, Austria
- Urna 3: Țările de Jos, Scoția, Croația, Slovenia, Slovacia, Cehia
- Urna 4: Italia, Serbia, Elveția, Câștigătoare Play-off A, Câștigătoare Play-off B, Câștigătoare Play-off C
Play-off-ul care stabilește ultimele 3 calificate la EURO 2024
- Play-off A (semifinale): Țara Galilor – Finlanda, Polonia – Estonia
- Play-off B (semifinale): Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel – Islanda
- Play-off C (semifinale): Georgia – Luxemburg, Grecia – Kazahstan
FOTO. Cum arată stadioanele pe care se va juca la EURO 2024
România așteaptă tragerea la sorți a grupelor EURO 2024
România a încheiat în mare stil preliminariile EURO 2024, cu 6 puncte din 6 posibile obținute. „Tricolorii” aveau nevoie de minim un egal cu Israel, în penultima etapă, pentru a se califica. După ce Zahavi deschisese scorul în minutul 2, România a revenit și s-a impus prin golurile lui Pușcaș și Ianis Hagi. Astfel, calificarea era obținută înainte de ultimul meci, cu Elveția.
„Tricolorii” aveau nevoie de un punct cu elvețienii pentru a termina pe primul loc în grupă, însă egalul nu i-a mulțumit pe elevii lui Iordănescu. România s-a impus și cu Elveția, 1-0, pe Arena Națională, și a sărbătorit cu 50.000 de oameni pe stadion.
{{text}}