Fotbal   •   Liga 1   •   UTA ARAD

"Fiara" miriie

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 23 august 2007

Lacatus s-a suparat pe Hidisan pentru ca mijlocasul a cerut sa fie schimbat in finalul meciului cu "U" Cluj din cauza unei accidentari. Antrenorul Marius Lacatus va schimba aproape toata linia de mijloc pentru meciul cu Otelul. Singurul reper a ramas Norbert Varga, golgeterul echipei, cu doua reusite. Cristi Todea este suspendat dupa ce a incasat patru galbene in patru partide, iar Mircea Ilie, folosit conjunctural pe banda stinga a liniei mediene, nu a convins.



Titular runda trecuta, cu "U" Cluj (1-1), Florin Hidisan l-a suparat pe tehnician cind a cerut sa fie schimbat in minutul 82, acuzind o accidentare. "Fiara" a fost nemultumita ca jucatorul n-a mai tras de el sa termine meciul in teren si e putin probabil sa-l titularizeze in partida cu Otelul. Hidisan s-a aparat ieri: "Pe final am avut probleme musculare. Am simtit o intepatura la muschi si am zis ca e mai bine sa nu risc. Eu cred ca am procedat corect. Probabil ca domnul Lacatus s-a enervat, pentru ca avea incredere in mine". Mijlocasul a sustinut ca a fost si el afectat: "si eu sint suparat pentru ca intotdeauna incerc sa dau totul cit stau in teren. Imi doresc mai mult".



Surpriza "U"


Dezamagit de remiza cu "U" Cluj, presedintele Nicolae Bara a spus ca "sepcile rosii" vor mai produce surprize. "La cit e campionatul de imprevizibil, e posibil sa apara tot felul de surprize. Veti vedea, Clujul va mai face egaluri in deplassare, desi poate unii ii subestimeaza", a afirmat Bara.



Drida, OK


Adrian Drida a trecut vizitele medicale. Mijlocasul a avut o problema mai veche cu ligamentele, dar e bun de joc pentru UTA. Fostul fotbalist  al Jiului s-a integrat aseara in programul lui Marius Lacatus. Altfel, desi fusese directionat la CFR Timisoara, mijlocasul Lucian Melinte n-a oprit in lot de Alin Artimon, si va fi imprumutat la FC Bihor unde va fi coleg cu Lucian Todea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.