Legenda Craiovei Maxima, Sorin Cârțu, consideră că tricolorii au parte de o grupă abordabilă la Euro 2024 și am putea furniza surpriza, să trecem de faza grupelor.
- România este în grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B (semifinalele sunt Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel – Islanda)
Gata, se știe și cu cine ne vom confrunta la Euro 2024! Încă nu sută la sută, dar știm, probabil, principalele contracandidate la lupta pentru a trece de faza grupelor. Suntem în grupa E cu Belgia, cu Slovacia, apoi ultima formație se va alege dintre Israel, Bosnia, Ucraina și Islanda.
Sorin Cârțu despre grupa României de la Euro 2024: „Una în care să joci și să nu te faci de râs!”
Sorin Cârțu, 68 de ani, a vorbit în exclusivitate pentru GSP.ro și a comentat ceea ce ne-au scos sorții în față pentru turneul final din Germania. Dacă Edward Iordănescu a zâmbit când a văzut că tricolorii vor juca în grupa Belgiei, legenda Craiovei Maxima a declarat din start că este o grupă accesibilă.
„Mie așa mi se pare, că e accesibilă. Nu e să te sperii! Pentru noi toate echipele sunt cotate mai bine ca noi. Este un turneu final bonus, faptul că ai ajuns la acest nivel, tot ceea ce vei obține va fi în plus.
E o grupă în care să joci și să nu te faci de râs. Nu ți-a dat Italia sau Serbia, care erau dificile. Nici pe Elveția n-o mai prindem așa slabă, așa că e bine. Se joacă!
Cine știe, poate unul din primele două locuri, de ce nu?! Eu, unul, recunosc, am zis că și Kosovo ne ia fața și uite că am terminat primii!
Sunt stări și stări de spirit, îți dau resurse nebănuite. N-ai ce să pierzi, în grupă nu ești favorită sau să iei nu știu ce loc, de aceea nu văd ce presiune negativă ar fi pe jucători. Ai doar de câștigat”, a declarat Sorinaccio pentru GSP.ro.
6trofee a cucerit Cârțu ca fotbalist cu Știința, la care se adaugă alte două ca antrenor al juveților
{{text}}