Ilie Dumitrescu, 54 de ani, e încântat de tragerea la sorți a grupelor Euro 2024 # România a fost repartizată în grupa E, alături de Belgia, Slovacia, plus câștigătoarea play-off-ului B din Liga Națiunilor (semifinalele sunt Bosnia – Ucraina & Israel – Islanda).
- Reporterul GSP Theodor Jumătate, jurnalist cu aproape 30 de ani de experiență, a fost în sală la Hamburg și a transmis direct de la fața locului cele mai importante informații
Ilie Dumitrescu: „Senzațional! Cea mai bună grupă ever”
„E cea mai bună grupă ever! Senzațional! Să spunem că Ucraina va fi în grupă cu noi, pentru că este cea mai puternică din play-off. Cred cu tărie că vom ieși din grupa asta”, a precizat Ilie Dumitrescu în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
VIDEO. Edi Iordănescu, mesaj pentru GSP.ro: „Românii să vină alături de naționala lor!”
Edi îi cheamă pe români alături de națională și e optimist că putem obține un rezultat istoric în Germania.
„Românii să vină alături de naționala lor! Naționala lor a început să-i convingă că are valoare și că are potențial. Ei au reacționat, au răspuns prezent. Îi așteptăm alături de noi la Euro și împreună putem scrie istorie. Hai, România!”, a precizat Iordănescu Jr. pentru Gazeta Sporturilor.
Programul României la Euro 2024:
- 17 iunie: România - câștigătoare play-off B (München)
- 22 iunie: Belgia - România (Köln)
- 26 iunie: Slovacia - România (Frankfurt)
Cum arată grupele Euro 2024
- Grupa A: Germania, Scoția, Ungaria, Elveția
- Grupa B: Spania, Croația, Italia, Albania
- Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia
- Grupa D: Olanda, Austria, Franța, câștigător play-off A (Țara Galilor – Finlanda / Polonia – Estonia)
- Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câștigător play-off B (Bosnia – Ucraina / Israel – Islanda)
- Grupa F: Turcia, Portugalia, Cehia, câștigător play-off C (Georgia – Luxemburg / Grecia – Kazahstan)
{{text}}