Avem o grupă, cum procedăm?

Zic să punem un pic de stop. Nu pe piept, că pentru asta ne trebuie oarece deprinderi. Să punem stop acestei furtuni de optimism

Imediat după victoria noastră cu Israel, care ne-a adus și mult dorita calificare, scriam tot aici un text cu titlul „Avem un Euro, cum procedăm?”. Vorbeam acolo despre faptul că mulți dintre suporterii echipei noastre naționale nu prea știu cum să apuce această calificare. 

În sensul că nu prea știu să se bucure de ea, scoțând la înaintare tot felul de alte perspective, norocul fiind cea mai pregnantă dintre ele. Ulterior am bătut Elveția și am început să realizăm ceea ce am obținut.

Exagerările, patent românesc

Mai apoi, în buna tradiție românească de a exagera lucrurile în special atunci când nu e cazul, am demarat tot felul de discuții și calcule. Ne întorseserăm între timp la oile noastre din campionat, iar asta pare-se că ne face să ne simțim tare stăpâni pe noi, deși, sincer, nu prea înțeleg de unde provine acest sentiment. 

Iar tragerea la sorți de la Hamburg, de sâmbătă, a amplificat exagerările. De unde acum un an pe vremea asta ne vedeam terminând preliminariile pe locul 3, dacă nu cumva chiar pe 4, luptându-ne din greu cu Andorra și Belarus, acum aproape că ne vedem câștigând grupa de la turneul final, iar "sferturile" au devenit dintr-un foc un obiectiv extrem de palpabil. Pentru unii.

Prestație excelentă a „tricolorilor” la Hamburg

Zic să punem un pic de stop. Nu pe piept, că pentru asta ne trebuie oarece deprinderi. Să punem stop acestei furtuni de optimism, ce se bazează pe două victorii obținute cu o țară-n război și cu o alta ce nu va fi niciodată în război, dar pare a avea mici conflicte în vestiar. 

Prestația României la Hamburg a fost pe linia ultimelor evenimente de acest gen, ceea ce mă face să observ, din nou, cât de importantă e genetica în viața noastră, căci proverbialul noroc al seniorului s-a mutat, pe linie de ADN, către junior. 

O grupă mai bună nu știu dacă puteam primi, în sensul că un cap de serie tot trebuia să prindem. Eu, unul, mi-aș fi dorit Germania, n-aș fi refuzat Anglia, dar acum, dacă stau bine să mă gândesc, Belgia e o foarte bună opțiune.

Să nu-L mâniem!

E genul ăla de echipă mereu aproape și totdeauna departe, cu un vestiar ciudat, plin de intrigi și povești de alcov, având acum și un selecționer ce nu spune mare lucru. 

Am evitat Franța și Portugalia (sincer, mi-era tare teamă că o să picăm cu Cristiano Ronaldo a cărui obsesie de a da goluri și a bate recorduri ne putea transforma într-un "încasator" perfect), am evitat Croația și Olanda, am evitat Italia, ce să ne dorim mai mult de la bilele alea? 

Eventual să jucăm ultimul meci cu Belgia, nu al doilea, ca s-o prindem cu temele făcute și, poate, să ne vină din nou Israel ca adversar, după barajele din martie. Zic totuși să nu mâniem știm noi pe cine.

Slovacia ar fi rivalul nostru

Am avut deci noroc. Din nou. Însă, vă reamintesc, aceleași senzații le-am trăit și când ne-am aflat adversarii la Euro 2016. Și am scos un mare și lat punct acolo. Dacă excludem Belgia din scenariile noastre (totuși e un cap de serie și e mult peste posibilitățile noastre), rival ar trebui să ne fie Slovacia. 

Asta dacă se va respecta calculul hârtiei și vom avea de jucat cu Ucraina în prima partidă, care Ucraina, cu toate problemele sale, are o echipă națională cu multe talente și destule certitudini. Cu slovacii putem ridica pretenții, nu știu însă dacă pornim atât de mari favoriți precum consideră, din ce observ, multă lume. 

Până una, alta, Slovacia e la al treilea European la rând, are un jucător la PSG, ceea ce înseamnă enorm (Skriniar), mai are un campion al Italiei (Lobotka), un campion al Olandei (Hancko, plus, tot la Feyenoord, un tânăr de 17 ani, Leo Sauer, despre care se vorbește foarte frumos), un om de bază la FC Copenhaga (Vavro), echipă pe care am remarcat-o în acest sezon de Champions League, are un portar în Premier League (Dubravka, de la Newcastle, ce va apăra în următoarele săptămâni, căci s-a accidentat Nick Pope), iar eu l-aș pune pe lista asta și pe Ondrej Duda, pe care l-aș asemui cu Stanciu, căci n-a ajuns, deși are mult talent, la potențialul pe care-l anticipau mulți atunci când făcea pasul spre Bundesliga (acum e la Verona, în Serie A).

Să fim realiști!

Mă întorc la ce spuneam mai sus. Să punem stop optimismului, căci nu ne ajută. Să fim realiști și să spunem că o ieșire din grupă ar fi o performanță excelentă, la ceea ce reprezentăm noi în ziua de azi în fotbalul european. Dar că nu e deloc garantată, căci norocul de la tragerea la sorți e important, poate fi selecționat în lotul pentru Euro, e important, însă mingea în poarta adversă n-o bagă. 

Și să mai spunem că acest turneu final ar trebui să fie punctul de plecare spre ceea ce ar trebui să devină pentru noi adevăratul obiectiv: Mondialul din 2026. La Europene, din ce se vede, merg din ce în ce mai mulți, la Mondiale însă ajunge doar cine are cu adevărat valoare. Asta trebuie noi să încercăm să construim.

P.S.

Dacă noi vorbim de noroc, trebuie că pe aceeași linie sunt și adversarele noastre, nu-i așa? Cel puțin Belgia, cu o asemenea grupă, plus un potențial adversar în "optimi" (dacă termină prima) provenit dintr-un loc 3, se poate deja gândi la "sferturi". Unde, conform țintarului, ar putea da peste Franța.

P.S.2

Tragerea la sorți a grupelor preliminariilor Mondialului e anul viitor pe vremea asta. Dacă aș fi la FRF, l-aș ruga pe selecționer să nu-și facă program în perioada aia.

P.S.3

Apropo de lupta de calificare la Mondial. Se vede acum, studiind mai atent barajele din martie, ce importantă poate fi Liga Națiunilor. O competiție pe care noi o tratăm în continuare cu o delăsare amestecată cu disprețul. Vă reamintesc, am retrogradat un eșalon aici. Asta poate fi însă o bună posibilitate, căci vom avea adversari, în principiu, mai abordabili. Dacă vă veți uita mai atent pe programul barajelor din martie, veți descoperi acolo Luxemburg sau Georgia, venite, ambele, din Liga Națiunilor.