Cinci fani ai Universității Craiova au primit câte 6 luni interdicție pe stadion și amenzi de 500 de lei pentru un banner jignitor la adresa familiei lui Adrian Mititelu, patronul rivalei FCU. Peluza Nord acuză Jandarmeria că-i tratează diferit în comparație cu fanii FCU, care au afișat și ei un banner asemănător.
Măsurile luate de Jandarmeria Mobilă Craiova împotriva a cinci suporteri ai Universității Craiova au declanșat o reacție virulentă din partea galeriei echipei patronate de Mihai Rotaru.
Respectivii fani au fost amendați de Jandarmeria Mobilă Craiova cu câte 500 de lei și, ca măsură complementară, au primit interdicție pe stadion pentru o perioadă de 6 luni. Motivul? La derby-ul cu FCU (1-1), ei afișaseră un banner jignitor la adresa familiei patronului rivalei, Adrian Mititelu.
Protestul Peluzei Nord după aflarea sancțiunilor dictate împotriva fanilor
După aflarea sancțiunilor, Peluza Nord, galeria lui CSU, a lansat acuzații dure împotriva Jandarmeriei. Și pe stadion, la meciul cu CFR Cluj (1-0), de sâmbătă, și pe rețele de socializare, prin publicarea unor mesaje sau colaje de fotografii virulente.
În timpul partidei cu CFR au afișat două bannere: „Cherecheș de-o torță avea din România nu scăpa” și „Suporterii interziși pe stadioane în timp ce infractorii sunt scăpați peste hotare””.
Bannerele afișate de Peluza Nord la meciul cu CFR ClujAluzie la primarul băimărean Cătălin Cherecheș, reținut în Germania la patru zile de când fugise din România folosindu-se de un act de identitate fals. Primarul băimărean fusese condamnat în prealabil la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată.
Peluza Nord acuză că unii șefi ai jandarmeriei locale au fost asmuțiți „împotriva suporterilor Științei”
Pe pagina sa de Facebook, Peluza Nord a postat următorul mesaj:
„La meciul cu CFR am afișat 2 mesaje prin care scoatem în evidență prioritățile greșite ale ministerului miliției din România, mesaje cu care credem că se identifică toți românii. În loc să urmărească infractorii care au furat o țară sunt complici la fuga lor în timp ce se mobilizează de fiecare dată disproporționat împotriva suporterilor și îi interzic pe stadioane gratuit sau pentru fapte complet legale în majoritatea țărilor occidentale (folosirea materialelor pirotehnice și consumul de alcool). Inclusiv în alte orase din țară excesul de zel a dispărut, pirotehnia fiind tolerată, doar că la Craiova nu este vorba de exces de zel ci de mânjirea de către familia Mititelu a unor șefi din jandarmeria locală pe care i-a asmuțit împotriva suporterilor Științei. Inclusiv aseară toți cei prezenți au văzut cum un număr record de jandarmi consuma inutil resursele statului doar pentru a își multumi stapânul. Dacă la stadion pot să se ascundă dupa legea lui mitică, hăituirea suporterilor prin cartiere în goana dupa interdictii nu are nici o altă justificare decât servirea intereselor familiei mititelu. Doar uniți o să trecem și peste aceste încercări și o să suplinim oamenii lipsa din cauza unor nenorociți fără scrupule! #SHARE sa stie toti Oltenii Forza Stiinta! M*ie gaborilor vânduți!”
De asemenea, Peluza Nord acuză Jandarmeria Mobilă din Craiova, cea care asigură securitatea la meciurile de pe stadionul „Ion Oblemenco”, că-i tratează diferit pe membrii săi în comparație cu fanii din Peluza Sud, galeria echipei patronate de familia Mititelu.
Aceștia din urmă au publicat de asemenea bannere jignitoare la adresa patronului, când se aflau în conflict cu el, și n-ar fi pățit nimic. În acest sens, pe rețelele de socializare a circulat un colaj de fotografii drept exemplu.
„0 (zero) interdicții” contra „peste 10 interdicții”
Suporterii lui CSU se plâng că pentru bannere cu conținut asemănător, Jandarmeria n-a luat măsuri împotriva fanilor FCUÎn partea de sus a colajului e o poză în care poate fi văzut un banner cu conținut reprobabil la adresa familiei lui Adrian Mititelu, afișat de membrii galeriei propriei echipe. Titrarea: „0 (zero) interdicții”.
Iar în partea de jos, unul asemănător îndreptat împotriva patronului FCU, afișat de membrii Peluzei Nord și însoțit de înscrisul „peste 10 interdicții”.
Comunicatul remis redacției de Jandarmeria Mobilă „Frații Buzești” din Craiova
Gazeta Sporturilor a solicitat un punct de vedere și din partea Jandarmeriei Mobile „Frații Buzești”, din Craiova
„Cu privire la solicitarea dumneavoastră, Gruparea de Jandarmi Mobilă "Frații Buzești" Craiova face următoarele precizări:
În data de 04.11.2023 Gruparea de Jandarmi Mobilă "Frații Buzești" Craiova a asigurat masurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova 1948 CS SA – Fotbal Club Univesitatea 1948, unde 5 suporteri ai echipei gazdă au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.500 lei și cu sancțiunea complementară de intrezicere a accesului la competiții sportive pe o perioadă de 6 luni, pentru introducerea și afișarea unui banner cu caracter obscen.
Totodată, menționăm că în data de 24.02.2023 unde am asigurat masurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele Fotbal Club Univesitatea 1948 – CS Mioveni, a fost afișat un banner asemănător, unde au fost sancționați, 5 suporteri ai echipei gazdă cu amenzi în valoare totală de 2.500 lei și cu sancțiunea complementară de intrezicere a accesului la competiții sportive pe o perioadă de 6 luni.
La momentul de față, suporterii celor 2 echipe craiovene, din SuperLiga României, au un număr de 46 de suporteri sancționați cu sancțiunea complementară de intrezicere a accesului la competiții sportive, 25 de suporteri la Universitatea Craiova 1948 CS SA, respectiv 21 la Fotbal Club Univesitatea 1948.
Referitor la cei care consideră că au fost sancționați pe nedrept, aceștia au posibilitatea de a se adresa instanței, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal.
De asemenea, facem mențiunea și vă reamintim că în trecut inclusiv un oficial al echipei Fotbal Club Univesitatea 1948 a fost sancționat de Gruparea de Jandarmi Mobilă "Frații Buzești" Craiova cu amendă și interzicerea accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Frații Buzești" Craiova nu a făcut și nu va face diferențe între cei care încalcă legea și nu va tolera acte sau gesturi care încalcă normele legsilative sau care pun în pericol siguranţa persoanelor.
Vă asigurăm în continuare de toată disponibilitatea, în ceea ce privește oferirea de informații de interes public privind activitatea instituției noastre, cu respectarea prevederilor legale”.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul
{{text}}