Nationala

Răspuns direct al unui fost „tricolor” pentru trufașii belgieni: „Lukaku nu ne va face sandvici. Drăgușin știe cum să-l anihileze. Tocmai a făcut-o”

Radu Drăgușin l-a anihilat pe atacantul belgian Romelu Lukaku în meciul Genoa - AS Roma din Serie A FOTO: Imago

Articol de Viorel Tudorache  —  Tuesday, 05 December 2023

Florin Gardoș (35 de ani) le temperează entuziasmul belgienilor, care sunt convinși că Romelu Lukaku (30 de ani), vârful „Diavolilor roșii”, va face sandvici apărarea României, la Euro 2024. 

Fostul fundaș central de la Steaua, Southampton și cu 14 selecții la naționala României, le-a reamintit favoriților grupei că Radu Drăgușin tocmai l-a anihilat pe Lukaku în meciul Genoa - AS Roma (4-1), disputat pe 28 septembrie, în Serie A.

„Eu zic că Lukaku nu se va distra în grupa de la Euro. Nu ne va face sandvici. Vorbim de un turneu final, sunt totuși fotbaliști care joacă la un anumit nivel și nu are cum să se distreze Lukaku cu nimeni.

Radu Drăgușin tocmai s-a descurcat foarte bine în fața lui Lukakuși a avut o prestație foarte lăudată. Știe deja cum să-l blocheze. De altfel, presa din Italia a și scris că l-a anihilat în meciul Genoa - AS Roma. 

Este un avantaj pentru Drăgușin că s-a întâlnit cu Lukaku și că se va mai întâlni până la Euro și îl va cunoaște și mai bine”, a declarat Forin Gardoș, pentru GSP.ro.

Florin Gardoș are în palmaresul ca „tricolor” o victorie contra Belgiei, scor 2-1, în amicalul disputat pe 14 noiembrie 2012, pe Arena Națională. Aici în duel cu Fellaini FOTO: GSP

Radu Drăgușin a jucat ca un adevărat bastion al apărării și nu a cedat deloc în fața unui adversar precum Lukaku.

- tuttomercatoweb, după Genoa - AS Roma 4-1

La doar 21 de ani, Radu Drăgușin e unul dintre cei mai buni fundași centrali din Serie A. „I-a înfruntat pe Osimhen, Lukaku, Immobile și Zapata. Nu a ieșit niciodată învins”, a comentat cotidianul genovez Il Secolo XIX.

Radu Drăgușin nu l-a lăsat să miște pe Romelu Lukaku în meciul Genoa - AS Roma din Serie A / FOTO: Imago

Sfatul lui Florin Gardoș pentru Drăgușin și Burcă: „Nu-l lăsați pe Lukaku să pună mâna pe voi. Stați la o jumătate de metru de el”

Fostul „tricolor" s-a intersectat cu Romelu Lukaku, în amicalul România - Belgia (2-1), disputat pe 14 noiembrie 2012, pe Arena Națională.

„Lukaku e periculos, în general, în momentul în care fundașii stau foarte aproape de el. Este foarte puternic și se întoarce foarte ușor cu fundașii în spate, asta cred eu că principala lui calitate.

Eu dacă aș juca acum împotriva lui aș încerca să stau la o jumătate de metru de el, să nu pună mâna pe mine, să mă aibă sub control. Lukaku este bun și la jocul aerian, pentru că este înalt și masiv.

1,91 metriare Romelu Lukaku înălțime

E genul de atacant care preferă lupta corp la corp și e greu să câștigi duleurile astea cu el. E foarte masiv", l-a descris Gardoș pe golgheterul naționalei Belgiei. 

Belgia e favorită, dar nu e de speriat. Nu e de calibrul Franței, Spaniei. Toate echipele din grupă au șanse de calificare. Dacă intră Ucraina din play-off eu zic că e la același nivel cu Belgia. Asta nu înseamnă că se vor și califica în optimi.

- Florin Gardoș, fost internațional

Florin Gardoș: „Drăgușin și Burcă vor ști cum să se dubleze, pentru a-l bloca pe Lukaku”

Florin Gardoș consideră că fundașii centrali sunt avantajați de sistemul de joc cu un singur vârf, folosit de tot mai multe echipe.

„Este un avantaj pentru fundașii centrali că mai toate echipele joacă cu o linie de patru apărători și cu un singur atacant. Pentru stoperi este un avantaj că au tot timpul dublaj, sunt mereu doi contra unu.

Știu discuțiile și din naționala Italiei, de acum câțiva ani, când îl aveam coleg pe Graziano Pelle. Discutau cum să-l țină pe Lukaku, care era în mare formă.

Până la urmă, treaba celor doi fundași centrali, Drăgușin și Burcă, este să-l blocheze pe Lukaku. Sunt convins că vor ști cum”, a concluzionat optimist Florin Gardoș.

Belgia nu mai e cea a fost, când a cucerit bronzul la Mondialul din 2018. E cumva în reconstrucție, un mix între veterani, cum are fi Jan Vertonghen, de 36 de ani, și tineri, precum Jérémy Doku, 21 de ani, de la Manchester City

Ca individualități, Belgia poate fi comparată cu Elveția, dar ca joc e diferență mare. Elveția a arătat foarte, foarte rău în preliminarii, în timp ce Belgia și-a câștigat grupa fără mari emoții.

- Florin Gardoș, fost internațional

Belgienii ne consideră victime sigure: „Aperitive pentru Romelu. Îi face sandvici!”

Jurnaliștii de la cotidianul belgian Het Laatste Nieuws consideră că naționala țării lor a primit cea mai ușoară grupă posibilă la Euro 2024. Și că România, Slovacia și echipa care va veni din play-off pot fi făcute sandwich de Romelu Lukaku (30 de ani), vârful de la AS Roma.

83 de goluria marcat Romelu Lukaku pentru naționala Belgiei, în cele 113 selecții. Atacantul a fost golgheterul preliminariilor Euro 2024, cu 14 reușite

Belgienii ne iau la preț de matineu. Jurnaliștii de la Het Laatste Nieuws consideră că sorți le-au adus sâmbătă, la Hamburg, cea mai ușoară grupă posibilă la Euro 2024.

„Belgia a căzut în cea mai simplă grupă posibilă de la Campionatul European: cu România, Slovacia și o echipă care va fi aflată după play-off-ul din martie, Israel, Bosnia, Ucraina sau Islanda.

Cum adică nu este o grupă simplă? Sunt naționale pe care Romelu Lukaku le poate face sandwich cu ușurință. Sunt niște aperitive pentru Rom, care se apropie de borna magică de 100 de goluri la echipa națională”, a comentat editorialistul publicației amintite, Niels Poissonnier.

VIDEO. Radu Drăgușin despre echipa națională: „Oamenii mă apreciază și mă respectă”

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.