Liga 1

Un fost arbitru e de părere că Dinamo a fost dezavantajată în două faze decisive cu Sepsi

FOTO: Cristi Preda

Articol de Sergiu Alexandru  —  Tuesday, 05 December 2023

Fostul arbitru Constantin Zotta consideră că Dinamo a fost nedreptățită în partida pierdută cu Sepsi, 1-2.

  • Prima fază controversată a avut loc în minutul 21, când Branislav Ninaj, stoperul slovac al lui Sepsi, l-a lovit cu cotul în cap pe Răzvan Patriche, fundașul central al lui Dinamo. Duelul a avut loc în urma unui corner primit de „câinii roșii”
  • A doua fază în care Dinamo a cerut penalty a avut loc în minutul 41. Lamine Ghezali, extrema câinilor, a fost lansat perfect în adâncime de Ahmed Bani. Francezul a preluat balonul în interiorul careului advers, dar același Ninaj i-a luat fața și l-a lovit cu cotul stâng în plină figură.

La fel ca Marius Avram, și Constantin Zotta consideră că formația alb-roșie trebuia să primească două penalty-uri, criticând deciziile arbitrului Radu Petrescu.

Constantin Zotta consideră că Radu Petrescu a greșit în Sepsi - Dinamo

„Mie mi se pare că Ninaj sare, dar cu braţul stâng îl loveşte în cap, în gât, pe adversar, care este şi el în căutarea balonului. Mi se pare penalty.

Se duce exact spre el. Îl loveşte cu mâna. Patriche se duce în zona balonului. Ajunge târziu, dar nu are legătură. Eu zic că e penalty. El se duce în zona mingii, nu se duce să lovească mingea. Dar până să ajungă, se trezeşte cu un cot în gât. I-a tras una. E și cartonaș galben”, a spus Zotta la OrangeSport.

Ulterior, Zotta a analizat și a doua fază incriminată, din finalul primei reprize.

„Aici cred că e mai mult penalty. Pare că are intenţie. Duce umărul, nefiind preocupat de minge. Cu umărul ăla face ceva, nu e doar ca să ia prim-planul. E o oprire, iar umărul se duce în adversar. Ce mă face să spun că este penalty e faptul că, după fază, capul lui Ghezali se duce în spate. E lovit”, a adăugat Zotta.

VIDEO Golul de 1-0 marcat de Ștefănescu în Sepsi - Dinamo

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.