Julen Lopetegui (57 de ani) a refuzat o ofertă în valoare de 18 milioane de euro pe sezon de la Al Ittihad, echipa pentru care joacă fostul său elev de la Real Madrid, Karim Benzema (35 de ani).
Lopetegui îl putea înlocui pe Nuno Espirito Santo pe banca lui Al Ittihad, după ce portughezul l-a înlocuit pe banca lui Porto pe Lopetegui în 2016. Cei doi tehnicieni mai au o echipă comună, și anume Wolverhampton, ultima antrenată de Lopetegui.
Julen Lopetegui putea deveni unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din lume
Julen Lopetegui putea deveni al patrulea cel mai bine plătit antrenor din lume dacă accepta oferta saudiților. Podiumul este alcătuit din Diego Simeone (53 de ani), antrenorul lui Atletico Madrid, Pep Guardiola (52 de ani), antrenorul lui Manchester City și Jurgen Klopp (56 de ani), antrenorul lui Liverpool.
La doar câteva zile de la refuzul lui Lopetegui, Al Ittihad l-a numit antrenor pe Marcelo Gallardo (47 de ani), fost tehnician al lui River Plate.
Presa spaniolă susține că Lopetegui locuiește în continuare în Anglia și își dorește să antreneze din nou în Premier League. Lopetegui a părăsit-o pe Wolverhampton în această vară, după ce preluase echipa în luna noiembrie a anului trecut. Obiectivul lui Lopetegui pe banca „lupilor” a fost salvarea de la retrogradare, lucru reușit, echipa terminând pe locul 13 în stagiunea precedentă.
Problemele financiare ale clubului și lipsa de transferuri l-au determinat pe Lopetegui să demisioneze din funcția de antrenor, cu doar câteva zile înaintea începerii sezonului.
Spaniolul le-a antrenat de-a lungul carierei pe Wolverhampton, Real Madrid, Sevilla și Porto și, de asemenea, a fost selecționerul Spaniei timp de doi ani.
{{text}}