Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - DINAMO

Cosmin Matei, cel mai înjurat jucător de la Sepsi de către dinamoviști: „Eu asta le urez!”

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 05 decembrie 2023

Decarul lui Sepsi, Cosmin Matei, a mărturisit că speră ca fosta sa echipă să se salveze de la retrogradare și că nu poartă pică fanilor care l-au apostrofat.

Cosmin Matei, 32 de ani, a fost inamicul #1 al suporterilor "câinilor" la meciul de la Sfântu Gheorghe, dintre Sepsi și Dinamo, scor 2-1. Fostul căpitan al roș-albilor, actualul decar al covăsnenilor, a fost printre cei mai activi jucători ai gazdelor.

De asemenea, a fost contestat puternic de către galeria dinamovistă prezentă la meci. S-a mai întâmplat și anul trecut, tot la un meci direct între cele două formații, în Cupa României, la câteva luni după ce "haita" retrogradase în eșalonul secund. 

Cosmin Matei a făcut parte din echipa care a pierdut dubla de la baraj cu U Cluj (0-2, 1-1), printre cei mai ghinioniști "câini", irosind o ocazie uriașă, trimițând mingea în bară la 0-1 pe Cluj Arena, în primul duel.


Neamțul Bernd Storck i-a cucerit deja pe elevii săi: „E perfecționist, exigent, vrea multă disciplină”

Decarul lui Sepsi este de părere că echipa poate atinge top 6 la finalul sezonului regulat, iar sosirea neamțului Bernd Storck va fi de bun augur pentru formația din Transilvania.

4goluri și 2 assist-uri a reușit Cosmin Matei în 21 de meciuri în actuala ediție

"Cu siguranță, muncim să avem constanță, să recreăm o echipă puternică, pentru a intra în play-off. Primul impact cu antrenorul? S-a schimbat absolut totul, de la program la absolut tot! Fiecare detaliu l-a schimbat, e foarte perfecționist, exigent, foarte multă disciplină. Încercăm să ne ridicăm la standardele dânsului", a reacționat Cosmin Matei pentru GSP.ro.


De ce crede Cosmin Matei că este ținta apostrofărilor dinamoviștilor: "Au găsit țapul ispășitor”

În ciuda injuriilor de care a avut parte la adresa sa, Cosmin Matei nu poartă ranchiună dinamoviștilor. Din contră.

"Le țin pumnii dinamoviștilor, mereu o voi face. Chiar dacă m-au înjurat iar, la meci, nu le pot reproșa nimic, pun suflet pentru echipă (suporterii). Țin pumnii și conducerii să mențină echipă în prima ligă și, de ce nu, să fie acolo sus, unde trebuia să fie și unde îi este locul

Chiar cred că se vor salva de la retrogradare! N-au arătat rău nici cu noi, cu Sepsi, își vor reveni, cu siguranță își vor reveni.

(de ce atitudinea galeriei la adresa lui) N-au mai găsit pe nimeni din echipa de acum un an și jumătate, probabil, au găsit un țap ispășitor, asta trebuiau să găsească. Cei de la Steaua, FCSB, nu m-au înjurat, probabil, eram prea copil când am jucat acolo.

Dinamo va rămâne mereu în sufletul meu, chiar dacă face parte din trecut. Am fost afectat atunci (la retrogradare), am încercat mereu să ajut, nu mi-am văzut niciodată interesul personal", a reacționat mijlocașul de 32 de ani.

146de meciuri a adunat Cosmin Matei la Dinamo, având 24 de goluri și 21 de assist-uri

Play-off? Cu siguranță, pentru asta ne luptăm, e obiectivul nostru, avem câteva meciuri distanță, ne vom bate pentru a fi acolo.



Cosmin Matei, mijlocaș Sepsi

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.