Tolontan ne-a învățat singurul drum corect!

Ieri a fost ultima zi a lui Cătălin Tolontan la Gazeta Sporturilor. 20 de ani. 15 ca redactor-șef și 5 ca editor coordonator.

Nu pleacă fiindcă vrea el, ci pentru că așa au decis acționarii. Acest text însă nu e despre acționari. E despre Tolo.

Mi-e greu să-l scriu. Recunosc. Nici nu știu dacă e un privilegiu sau o pedeapsă.

O fac totuși. Pentru că nu e doar voința mea. E a unei redacții. Care își dorește să-și ia la revedere de la liderul ei printr-o reverență.

Cătălin Țepelin a primit aplauze la plecare. Tolo primește toate gândurile noastre bune. Și mai ales mulțumirile că ne-a învățat singurul drum corect în această meserie.

Cadru onest de a face presă

Pentru a fi jurnalist ai nevoie de pasiune, talent și foarte mult curaj. Peste toate se așază onestitatea, fără de care jurnalismul devine propagandă. Tolontan ne-a creat un cadru onest de a ne face meseria cu demnitate. E un privilegiu formidabil pe care eu și colegii mei, actuali si foști, l-am avut întotdeauna la Gazeta Sporturilor: să fim jurnaliști liberi!

Ca ziarist ai nevoie de șefi care să aibă autoritate, care să aibă viziune și care să nu se îndoaie la presiunile din exterior, tocmai pentru a putea proteja redacția. Tolontan nu doar că a fost așa, dar a avut o capacitate ieșită din comun de a impune ceea ce alții doar lasă la voia întâmplării: penalități pentru cine nu cita sursa, regulă de a ne prezenta scuze atunci când greșeam. 

Da, am și greșit. De multe ori! Sunt doar câteva exemple dintr-un șir de reguli pe care orice tânăr care a trecut pragul redacției a fost nevoit să și le însușească.

Tolontan a fost incomod

Da, de multe ori era insuportabil ca șef. Impunea și frică, nu doar respect. Dar dacă toți dăm timpul înapoi și suntem sinceri cu noi, realizăm acum că totuși cei mai buni profesori când am făcut școala au fost chiar cei insuportabili, intransigenți și care la vremea respectivă nu ne erau comozi.

De fapt, aceasta e esența: oamenii valoroși sunt incomozi. Așa a fost Tolontan la GSP. Așa ne-a învățat și pe noi să fim. Și sunt absolut convins că așa vor fi și în continuare oamenii pe care i-a condus. Pentru că așa am fost învățați. Să fim demni!

Un exemplu: "Ca să fii respectat, nu menaja pe nimeni!". E unul dintre primele sfaturi pe care le-am primit eu de la Tolo. Am încercat să-l urmez. Și o voi face și de aici înainte.

Mulțumim!

Poate peste o vreme, cine știe când și dacă va fi, Tolontan și Țepelin se vor afla în postura lui Johan Cruyff, care povestește în cartea lui că a fost mai mândru când foștii săi elevi au avut succes, urmându-i filosofia, decât atunci când chiar el atingea performanțe remarcabile.

Să lăsăm visele frumoase, fiindcă nici măcar nu știm dacă am fost întotdeauna la nivelul așteptărilor și nici dacă am ajuns până unde și-ar fi dorit sau și-a imaginat Tolo că putem progresa. Ceea ce știm sigur e că azi, acestui om, trebuie să-i spunem, eu și colegii mei, un sincer "Mulțumim!". Pentru tot ce ne-a oferit și ne-a învățat.

Dacă ni se umezesc ochii - recunosc, mie, da! -, atunci să ne gândim așa: Indiferent pe ce drumuri ne va duce viața pe fiecare dintre noi, cei 20 de ani petrecuți cu Tolo la GSP vor fi amintirea noastră neprețuită, pe care nimeni nu ne-o va putea lua, că am avut șansa să fim cu adevărat jurnaliști. Mare lucru!

P.S.: Astăzi am fost anunțat de noul redactor-șef al Gazetei că sunt dat afară, cu un preaviz de 30 de zile. Sunt îndepărtat în același mod în care au fost și Cătălin Țepelin, și Cătălin Tolontan. Tocmai din acest motiv primesc decizia cu cea mai mare mândrie.