Liga 1

I-a ajuns! După eliminarea din Cupă, Bergodi s-a dus direct la Șucu și Angelescu

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore  —  joi, 07 decembrie 2023

În cadrul unui mesaj trimis astăzi fanilor, Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a dezvăluit că antrenorul Cristiano Bergodi a solicitat 5-6 transferuri.

Rapid a parcurs câteva luni foarte bune, cu rezultate excelente, însă forma recentă a echipei lasă de dorit. Alb-vișiniii n-au mai câștigat de 4 meciuri, având 3 egaluri și o înfrângere în precedentele partide.

Rezultatele recente au eliminat-o pe Rapid din Cupa României și au coborât-o pe locul 4 în campionat, la 6 puncte sub liderul FCSB.

Cristiano Bergodi a cerut 5-6 transferuri la Rapid. Promisiunea lui Dan Șucu

În acest context, Dan Șucu a dezvăluit că antrenorul Cristiano Bergodi a solicitat întăriri pe 5-6 posturi. În replică, omul cu banii de la Rapid a promis aducerea în iarnă a „doi, poate chiar trei jucători de valoare”.

„Suntem hotărâți să avem și să păstrăm sub contract doar jucători, antrenori, staff sau angajați care înțeleg această exigență, o respectă și o adoptă! Cine nu-și dorește să fie cel mai bun, cine nu-și dorește să fie campion nu are ce căuta alături de noi!

Echipa noastră tehnică ne-a semnalat nevoia de a îmbunătăți cinci-șase poziții din lotul existent. Cel puțin doi, poate chiar trei, jucători de valoare vor veni în următoarea fereastră de transferuri”, a transmis Dan Șucu.

Rapid a fost extrem de activă în precedentul mercato, cu nu mai puțin de 12 transferuri. Acestea sunt:

  • Andrei Borza (fundaș stânga) 
  • Albion Rrahmani (atacant) 
  • Claudiu Petrila (extremă) 
  • Omar El Sawy (mijlocaș ofensiv)
  • Christopher Braun (fundaș lateral) 
  • Iulian Cristea (fundaș central) 
  • Kevin Soni (atacant) 
  • Răzvan Oaidă (mijlocaș central) 
  • Borja Valle (mijlocaș central) 
  • Claudiu Micovschi (extremă) 
  • Cătălin Cîrjan (mijlocaș ofensiv) 
  • Juvhel Tsoumou (atacant)

VIDEO. Declarațiile lui Răzvan Oaidă după Rapid - CFR Cluj 0-0

Mai multe știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.