Opinii   •   EDITORIAL

Degetul pe rană

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  vineri, 08 decembrie 2023

Pentru că a realizat anul trecut tripla istorică Premier League-Cupa Angliei-UEFA Champions League, Manchester City pornea ca mare favorită, detașată, și în actuala stagiune. Chiar dacă se despărțise de câteva piese importante precum Mahrez și Gundogan, mașina de fotbal condusă de Pep Guardiola părea de neoprit.

Între altele, și în ideea c-ar fi dat lovitura pe piața transferurilor prin achiziționarea atacantului de culoare Jeremy Doku, 21 de ani, cumpărat din Franța, de la Rennes, cu 60 de milioane de euro. 

Rețineți numele de Doku, deoarece purtătorul lui joacă aripă stângă în naționala Belgiei și e considerat printre cei mai talentați din lume pe postul lui. De presupus că-l vom vedea pe Doku, născut la Anvers din părinți ghanezi, în întâlnirea de la Euro 2024 cu "tricolorii", programată pe 22 iunie la Koln în cadrul grupei E.

Jeremy Doku

Întorcându-ne la Manchester, să notăm că, surprinzător, echipa altădată invincibilă, alintată "Regina Europei", a început poticnit noul sezon. Șchiopătând, gâfâind. De acord că poate invoca scuza accidentărilor în lanț, în frunte cu cea a lui De Bruyne, aha, iată încă un belgian de superclasă!

Dar nici așa nu era de așteptat ca Man City să ocupe numai locul 4 în Premier League după 15 etape, ba și la 6 puncte în spatele liderului Arsenal! Sigur că nu-i încă nimic decis. 

Rămâne drum lung până la fluierul final, foarte lung, iar City e departe de a fi depus armele. Adevărat e însă și că a înregistrat deja 3 eșecuri, lucru cu totul neobișnuit pentru "cetățeni".

Miercuri, trupa lui Guardiola a cedat la Birmingham, 0-1 cu revelația Aston Villa, la capătul unei partide pe care a dominat-o degeaba, 54% posesie. Mai pragmatice, gazdele s-au dovedit mai periculoase. Probă stă raportul șuturilor la poartă, favorabil elevilor lui Unai Emery la o diferență neverosimilă: 22 la 2!


E drept, pe lângă De Bruyne, campioanei i-au mai lipsit Rodri, Grealish și Doku, unicul gol a căzut în minutul 74 etc, dar niciun element nu l-a determinat pe Guardiola să le găsească circumstanțe atenuante băieților lui. 

"A învins echipa mai bună, iar Aston Villa fost mai bună... Ei au jucat un fotbal bun, ceea ce noi n-am reușit", a pus degetul pe rană managerul lui City.

Probabil că ar fi prea pretențios să zicem că, recunoscând public superioritatea adversarului, Guardiola a predat o lecție de fair-play. De eleganță. La un asemenea nivel se poartă. 

Totuși nu discutăm despre campionatul nostru, în care antrenorii se străduiesc să inventeze conspirații, comploturi, dușmănii. Și să arunce vina înfrângerilor pe arbitrii care fluieră fals. Pe vântul care bate împotrivă. Pe gazonul care nu-i tuns regulamentar etc, etc.

Poate că vorbele lui Guardiola nu trebuie uitate și fiindcă ele ne lămuresc că pentru a ști să câștigi e necesar mai întâi să înveți să pierzi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.