Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

A semnat Thereau cu Bruges?

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 iunie 2007

Transferul lui Thereau la FC Bruges prinde tot mai mult contur. Atacantul francez al Stelei a plecat de 3 saptamini din tara si de atunci a intensificat contactele cu gruparea belgiana, acolo unde a fost instalat fostul sau tehnician de la Charleroi, Mathijssen, care il doreste neaparat.

Totusi, suma de 2,5 milioane de euro solicitata de Becali in schimbul sau a blocat tratativele dintre cele doua cluburi. In ciuda faptului ca nu s-a ajuns la nici o intelegere, Bruges considerind exagerate pretentiile ros-albastrilor, conform unor surse, Thereau ar fi semnat deja un contract valabil pe 3 ani cu gruparea belgiana!

sefii lui Bruges s-ar fi asigurat in acest fel ca el nu va pleca la o alta echipa care ar fi dispusa sa ofere chiar mai mult Stelei, fiind ca un precontract intre club si jucator. Informatiile ar fi ajuns si la sefii din Ghencea. Acestia s-au aratat deranjati deoarece inca mai sperau ca suma de 2,5 milioane de euro sa nu fie platita de vreun club si astfel jucatorul sa revina in Romania. In plus, Cyril nu poate parafa nici un act cu alta echipa pina nu are acceptul Stelei, club cu care este sub contract.

9 luni a stat Thereau la Steaua, timp in care a jucat 27 de meciuri, a marcat 10 goluri si a oferit 5 pase decisive

700 de mii  de euro a platit Steaua pentru a-l aduce in Ghencea de la Charleroi

240 de mii de euro este salariul sau la Steaua, fiind cel mai bine platit fotbalist dupa Radoi


10 iunie 2007

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.