Opinii   •   editorial

DIN nepăsare pentru handbal și DIN ipocrizie

Editorial Narcis Drejan

Articol de Narcis Drejan   —  vineri, 08 decembrie 2023

Nu sunt prea multe de comentat după ce te descalță Danemarca, apoi Germania profită de labilitatea unei generații neajutorate, dar trebuie arătată cu degetul federația

Să cauți vinovații din teren sau să spui că Neagu e la final de carieră e super simplu, ori să te iei de tactica lui Pera. Desigur, aproape nimeni nu se ia de federație, de cluburile cărora nu le pasă deloc de copii și de juniori. 

Degeaba veniți și ne arătați că aveți grupe care evoluează în condiții insalubre pentru performanță când numărul de jucătoare străine se apropie de sută. Care e motivația tânărului handbalist sau a tinerei handbaliste, care ajunge la 19 ani și e trimisă la Poșta Câlnău, că n-are loc de 4 croate și 2 daneze, plus portarul, care e din Muntenegru?

53 de străine din campionatul nostru sunt la Mondial


Calculul e simplu. Gândiți-vă că 53 de jucătoare din străinătate, 72 de jucătoare din campionatul intern, în total, dacă le punem și pe cele 19 convocate de Pera pentru România, au jucat la acest Mondial: Croația (7), Muntenegru (7), Angola (4), Franța (4), Spania (4), Serbia (4), Suedia (3), Polonia (3), Brazilia (3), Senegal (2), Norvegia (2), Slovenia (2), Germania (2), Ucraina (2), Danemarca (1), Ungaria (1), Argentina (1), Olanda (1). 

Avem campionatul cu cele mai multe jucătoare trimise la acest Mondial, dar nu ne calificăm nici măcar în „sferturi” și nimeni nu dă nicio explicație, nimeni nu-și asumă responsabilitatea. 

Federația o ține din scandal în scandal, iar de când a venit președintele cu nume de prepoziție care introduce un atribut, care arată locul unde se află cineva sau ceva, unde se întâmplă ceva, sinonim cu despre, dinspre, dintru, handbalul nostru e fix ca și cum ai încerca să umpli un butoi cu apă, fără fund. 

Eliza Buceschi alături de Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal FOTO FRH

Ați fost la meciurile de juniori, să vedeți cum îngheață copiii ăia în săli, iarna, sau cum leșină de cald, vara? Ați văzut cum arată cluburile sportive școlare, care au echipamente rupte, murdare și împrumută antrenorii clister pentru copii de la cluburile private? 

Așa vreți să dezvoltați handbalul, domnule prepoziție? Sau cu arbitrii ăia care opresc meciuri după 45 de minute, cu cluburi care fură juniori de la unii la alții și apoi pun părinții să plătească grilele, ca în piață? Cu arbitri care vor să li se dea banii la negru, că nu vor să plătească impozit pe PFA? Și noi vrem performanță?!

Buceschi, omul meciului, hop și domnul prepoziție!

Conducătorii de la noi se comportă și astăzi ca pe vremea conducătorului iubit din epoca de aur, cu producții-record la hectar, cu realizări mărețe și împliniri, dar mai ales să apară atunci când cineva muncește și obține ceva. 

Ați văzut la tragerea la sorți de la Euro, la fotbal? Delegația noastră mai avea puțin și lua și bucătarul, femeia de serviciu și liftierul la Hamburg. 

La Mondialul de handbal, la finalul meciului câștigat cu Serbia, Buceschi primește titlul de cel mai bun jucător. Cine credeți că apare lângă jucătoare? Ați ghicit, președintele prepoziție al handbalului românesc! 

Nu am văzut nici președintele federației din Senegal sau Camerun pe suprafața de joc, după niciun meci, dar la noi, producția la hectar trebuie felicitată de ăla pus de popor. Când înlocuim lipsa asta de educație cu normalitatea? Când ne asumăm că handbalul, la fel ca alte sporturi, e în pământ și că federația e principalul vinovat? Când, domnule prepoziție?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.