U Cluj a câștigat cu Dinamo pe „Arcul de Triumf”, 1-0, gol Dan Nistor, și urcă pe locul 5 în Superligă, cu 29 de puncte. Fără victorie de la instalarea lui Zeljko Kopic pe bancă, Dinamo se distanțează la 11 puncte de locurile de baraj.
Dinamo juca fotbal-șampanie în primăvară, sau cel puțin aceasta era reclama promovată de "câinii roșii". Dinamo nu joacă acum nici fotbal-Babanu. Ia gol repede, apoi aleargă, ușor bezmetic, după o iluzorie egalare. După o iluzorie salvare de la retrogradare.
Dacă bat toți pe Dinamo, de ce ar fi făcut excepție U Cluj? Frații! Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău este la ani-lumină ca stil de joc de ceea ce arată acum "câinii". O formație disciplinată, cum era Neluțu Sabău pe vremea marii echipe a lui Mircea Lucescu, cu lideri în teren, Chipciu și Nistor, care împing liniile peste apărarea păguboasă a adversarului.
U Cluj a dat un gol, apoi a știut să-și conserve avantajul
Dan Nistor (4) a dat gol rapid, cu un șut plasat de meseriaș, după assist-ului finului său, Daniel Popa. Doi foști "câini" au deschis balul. Practic, și-a revenit și decarul ardelenilor, nu mai dăduse gol de 5 meciuri oficiale.
U Cluj a controlat fotbalul din acordul fin, fără să se întrebuințeze foarte mult, Dinamo a rămas cu speranța/iluzia/himera că ar putea, cumva, schimba soarta neagră care a învăluit "haita" de patru luni. Dacă Amzăr (28) a ajuns să semneze cea mai periculoasă oportunitate a roș-albilor, e clar!
A scăpat din chingile lui Oancea și a tras la colțul scurt, dar Iliev a scos cu piciorul. Șutul la "mama naibii" al lui Politic (20) și tentativa lui Goncalo (32) pot fi trecute ca să umpli spațiul. Totuși, dacă poate fi numit om de gol al "câinilor", portughezul Goncalo (40), a avut ocazia egalării, după un corner, o prelungire cu capul pe spate, mingea ștergând transversala.
Kopic și-a pierdut dramul de noroc la schimbări. Dar l-a "reinventat" pe Țîră!
Dinamo nu are nicio idee la construcție, momentan, cu Kopic, cum nu avea nici cu Burcă. Un fotbal-chin pentru încă răbdătorii suporteri care se mai încumetă să stea în frig la meciuri. O pseudodominare, cu posesie, fără niciun orizont.
Iar când scapă singur cu portarul, poți să faci pariu că atacantul dinamovist nu marchează. Cel puțin nu la prima încercare. Goncalo l-a pus în poziție de unu la unu pe Politic (46), care a fost blocat impetuos de Iliev.
Kopic s-a evidențiat în primele două meciuri oficiale cu schimbările care produceau ceva pe teren. Croatul i-a chemat pe Goncalo și pe Ghezali la margine, le-a tot explicat, le-a indicat... Rezultatul? S-a văzut pe tabelă.
Antrenorul "câinilor" a făcut și lucruri trăsnite, l-a introdus în minutul 77 pe Cătălin Țîră, pe care și Ovidiu Burcă îl scosese în afara lotului. Atacantul a fost primit, sarcastic, cu aplauze, în minutul 80 a creat "halucinația" - că iluzie nu poate fi numită! - că poate marca.
A depășit portarul, dar s-a împiedicat în mișcări, din unghi, și-a finalizat lamentabil. În minutul 88, Țîră ar fi putut oferi un assist minunat, sincer!, "călcâi", dar Goncalo a reluat dezolant din zonă centrală.
13 meciurifără victorie a adunat Dinamo: 10 eșecuri și 3 remize
Ca la Dinamo, la nimeni!
Finalul a aparținut galeriei, suporterilor dinamoviști. Hiturile serii au fost "Rușine să vă fie!", "Plecați cu toții, lăsați-ne, Dinamo nu e o afacere!", Serie B" și alte injurii, rostite cu obidă la adresa așa-zișilor jucători.
Dan Nistor și Daniel Popa, oamenii care au semnat un alt nou eșec pentru Dinamo, au venit și și-au oferit tricourile galeriei "câinilor", au scandat împotriva rivalilor tradiționali și au fost recompensați cu urale! Ce-a ajuns Dinamo?!
FINAL » Dinamo - U Cluj 0-1
- A marcat: Nistor '4
- VIDEO cu fazele importante
- Click aici pentru statistici
- 2.050 de spectatori au asistat la meci - număr oficial.
Dinamo - U Cluj, echipe de start:
DINAMO (3-4-3): Golubovic - Lucas Alves, Bena, Patriche (cpt.) - De Moura, N. Roșu, Ilic, Amzăr - Dani Iglesias, Gregorio, Politic
Rezerve: Began - Țîră, Abdallah, Bordușanu, Mustafa, R. Grigore, Dr. Irimia, Cr. Costin, Ghezali
Absent: Homawoo (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic
U CLUJ (4-2-3-1): Iliev - Oancea, Masoero, B. Mitrea, Vătăjelu - Simion, Doukoure - I. Stoica, Nistor, Chipciu (cpt.) - D. Popa
Rezerve: Gorcea - Peteleu, Pițian, Fossati, Bic, Cîmpanu, V. Gheorghe, Silaghi, Manu
Absent: Calcan (accidentat)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: Arcul de Triumf (Bucureşti)
Arbitru: Adrian Cojocaru (Galaţi). Asistenți Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei). Asistent VAR: Busi Cătălin (Râmnicu Vâlcea)
{{text}}