Handbal

Amăgirea suporterului român la final de an » Ce nu a mers pentru România în duelul cu Germania: „Sunt plătite la cluburi precum niște «prințese inestimabile»”

Articol de Costi Prună  —  Friday, 08 December 2023

România a pierdut meciul cu Germania, 22-24, în grupa principală de la Campionatul Mondial feminin de handbal și stă la mâna providenței pentru o calificare nemeritată în sferturile de finală.

Ca de fiecare dată în luna decembrie, fanii români își pun speranțele în cea mai iubită națională feminină de jocuri a României, reprezentativa de handbal. Nelipsită de la nicio ediție dintre cele 26 ale Campionatului Mondial, România a plecat la turneul final din Danemarca, Suedia și Norvegia cu un obiectiv decent: clasarea în primele 8 națiuni și apoi, automat, calificarea pentru turneele preolimpice din aprilie 2024.

Început perfect, final dezastruos

Cu o strategie bine pusă la punct înaintea startului Campionatului Mondial, totul s-a risipit când România a pierdut joi cu 22-24 în fața Germaniei, după ce la pauză „tricolorele" erau în grafic și conduceau cu 12-9.

În prima repriză cu Germania, totul a părut OK, Daciana Hosu în poartă a fost minunată, a debutat și Cristina Neagu din minutul 15, iar pe faza de atac România a reușit să fructifice de 12 ori, ratând cel puțin alte 4-5 mari ocazii de gol, care ar fi dus la rezolvarea partidei încă de la pauză.

În repriza secundă, România nu a mai putut surprinde cu nimic bun, iar portărița Germaniei, Katharina Filter, a făcut cel mai bun joc la Mondiale, realizând un procentaj de 45%. România a ratat 8 situații de singur cu portarul și a marcat doar 22 de goluri din 44 de aruncări.

Mai mereu blocată într-o exprimare lentă și previzibilă în atacul pozițional, jocul României a fost deseori „citit" de adversare și chiar dacă a jucat și 7 contra 6, naționala tricoloră nu și-a putut depăși condiția de echipă mediocră.

Revenită după o accidentare la genunchi, Cristina Neagu a jucat 23 de minute și 48 de secunde, a marcat 3 goluri din 5 aruncări, a fost altruistă, a dat pase decisive, dar nu din cauza ei România nu a câștigat cu Germania.

Eficiența portarului anulată de ratările extremelor

Cu o eficacitate de doar 27% a extremelor și cu zero contraatacuri, România nu a putut avea pretenții în fața naționalei germane, una extrem de pragmatică, fără mari vedete, dar cu determinare și joc de echipă. Germania a avut 2 contraatacuri, ambele concretizate, și 67% eficiența extremelor.

Cele mai multe ratări pentru România au venit din extreme, 8 din 11, și de la linia de 9 metri, 9 din 19. Chiar dacă Hosu a apărat foarte bine tot meciul, blocând 12 mingi din 32, unele dintre colegele sale și-au arătat din nou limitele, iar România a pierdut.

„Tricolore" supraevaluate

Sunt aceleași colege care sunt plătite la cluburi precum niște „prințese inestimabile", care acceptă cu greu contracte de 6, 8, 10, 12 mii de euro și când trebuie să arunce mingea în poartă de la 5-6 metri, produc vânătăi portarilor.

Până la meciul de ieri cu Germania, România depindea doar de ea pentru a se califica în sferturile de finală, acum a rămas în voia sorții. Oare pentru a câta oară naționala feminină de handbal ne duce de la extaz la agonie, rareori invers, ne trece prin toate stările emoționale și în timp devenim cardiaci?

Probabil, în următorul ciclu olimpic, lotul național va fi primenit și viitoarele jucătoare vor nimeri „drumul" spre Jocurile Olimpice 2028.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.