Andreea Prisăcariu (23 de ani, 350 WTA) a fost învinsă de franțuzoaica Diana Martynov (22 de ani, 632 WTA), scor 1-6, 2-6, în „sferturile” turneului W25 de la Monastir, Tunisia. Jucătoarea din România a postat un mesaj trist imediat după meci.
Andreea Prisăcariu a revenit în circuit după o accidentare la gleznă. A ales să participe la seria de turnee de la Monastir, Tunisia, pe un hard rapid. Învinsă astăzi de o jucătoare mai slab cotată, sportiva „tricoloră” și-a strigat frustarea pe rețelele de socializare.
Andreea Prisăcariu, după eșecul de la Monastir: „Îl urăsc din adâncul inimii mele!”
„Eu am ales acest sport. Nu m-a forțat nimeni. A fost alegerea mea. Astăzi îl urăsc din adâncul inimii mele. Pur și simplu mă doare. Sunt zile în care îl iubesc atât de mult. Dar acum nu este una dintre ele. Și e în regulă. Mă iert și merg mai departe. Amin!”, a scris Andreea Prisăcariu pe contul de Twitter.
Andrea Prisăcariu a cucerit în carieră 4 turnee ITF. Cea mai bună poziție ocupată a fost locul 304, în mai 2022.
{{text}}