Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, a prefațat meciul cu FC Voluntari. Și a vorbit și despre supărarea fanilor, după eliminarea din Cupa României Betano.
„E un meci important, primul după ratarea Cupei. Ne dorim să câștigăm acest meci. Trebuie să câștigăm mâine, ca să aducem liniște în echipă și în jurul ei.
E un meci dificil, cu o echipă care se apără bine. FC Voluntari e o echipă bună. Sper că băieții au trecut peste meciul cu CFR. A trecut puțin timp, nici nu am apucat să vorbesc cu ei. Voi discuta azi cu ei. Dar în fotbal trebuie mereu să te gândești la ce urmează”, a declarat antrenorul Rapidului.
Cristiano Bergodi, mesaj pentru fani: „Să fie lângă noi. Să nu ne facem rău singuri”
„Eu am tot respectul pentru fani. Dacă noi treceam de Cupă, spuneam că totul e perfect, că am jucat foarte bine. Noi am făcut un meci bun cu CFR Cluj. Nu am reușit să dăm, avem această problemă. Nu am putut câștiga, dar echipa a jucat bine. A avut ambiție și dorință.
Băieții au dat tot ce au putut. Nu ar trebui ca fanii să spună așa ceva. Sper ca la meciul următor să fie alături de noi și să ne încurajeze.
Dacă nu jucăm bine, după meci pot să critice. Dar timp de 90 de minute trebuie să stea lângă noi. Să nu înceapă după 20-30 de minute să ne enervăm. Ne-am face rău singuri. Trebuie să ajute în timpul meciului. După, vedem ce va fi”, a declarat Cristiano Bergodi.
{{text}}