Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB a bifat primul transfer! Gigi Becali și-a adus preferatul: „A semnat”

Articol de Sergiu Alexandru   —  vineri, 08 decembrie 2023

Dornic să întărească ofensiva, FCSB a bifat transferul extremei braziliene Luis Phelipe (22 de ani), jucător care se afla de mai mult timp în atenția lui Gigi Becali, după cum a anunțat GSP.ro

„Iau un atacant, un optar și eventual încă un atacant care să poată juca în benzi, stânga-dreapta. Când nu e Băluță, să joace el. Sau să schimbăm în 4-2-3-1 și să luăm un decar. S-ar putea să fie și Luis Phelipe pe listă”, a spus azi Gigi Becali. Iar FCSB s-a mișcat repede.

 FCSB l-a adus pe  Luis Phelipe

 „L-am semnat ieri sau azi. Nici nu mai știu. Îl voiam de mult. Îmi place de el. V-am mai zis. Am dat 200.000 de euro pe el. 


O să joace mai multe poziții. E și nouă fals. Poate juca și în bandă. E un jucător bun. Poate fi și număr 10”, a declarat Gigi Becali, potrivit iamsport.ro

Luis Phelipe de Souza Figueiredo e un fotbalist adus în vară de nou-promovata Poli Iași. Brazilianul are contract până în vară cu Poli Iași. În acest sezon, Luis Phelipe a bifat 19 partide în Superligă. A dat trei goluri (două cu Farul și unul cu Sepsi) și patru pase de gol.

La bază, Luis Phelipe este extremă stânga, care poate juca și în centru, dar și în dreapta. E același profil de jucător precum Dorin Rotariu, Alexandru Băluță, Florinel Coman, Octavian Popescu sau David Miculescu.

VIDEO. Ionuț Chirilă: "Toți jucătorii FCSB-ului pot mult mai mult. Managerul tehnic trebuie să decidă selecția și schimbările"


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.