Rapid a fost învinsă de FC Voluntari, 1-2, în runda cu numărul 19 din Superligă.
Eliminată prematur din Cupa României Betano, Rapid a ieșit pe teren cu gândul de a se împăca cu fanii cătrăniți. Surprinzător, Bergodi a apelat la același prim „11" cu care a început miercuri meciul cu CFR Cluj (0-0).
Galeria a trecut peste furia eșecului din Cupă și și-a început recitalul în peluză, ca de obicei, din primele minute. În startul partidei, vișiniii și-au făcut numărul și cu un scurt spectacol pirotehnic, care a întrerupt jocul două minute, și pentru care club va plăti cu siguranță o amendă usturătoare.
Pe gazon, Rapidul a făcut o primă repriză foarte slabă. Construcție lentă, mijlocașii și oamenii din față au avut probleme la ultima pasă. Jucătorii s-au mișcat în reluare, de aici și puținele soluții oferite purtătorului de balon.
Papeau, singurul pericol din prima repriză. Soni n-a contat și a fost schimbat
Giuleștenii au încercat să producă ceva pe flancuri, în special, pe dreapta. Acolo de unde Funsho și Braun au aruncat câteva centrări prin careu, pradă ușoară însă pentru ilfoveni. Vârful Soni n-a mișcat între Ricardinho, Matricardi și Armaș.
Singurele momente periculoase au apărut din piciorul lui Papeau. Mijlocașul francez a tras de două ori la poartă: în minutul 14, Jesus Fernandez a avut o super-intervenție, iar în minutul 26 mingea s-a dus puțin peste transversală.
De partea cealaltă, cei de la FC Voluntari au alergat mult, au închis culoarele, și i-au luat mai mereu pe preluare pe giuleșteni. Ilfovenii au avut și o ocazie importantă, dintr-o fază fixă. Nemec a reluat cu latul o centrare în fața porții, dar Moldovan s-a arcuit și a respins mingea de lângă bară.
Primele huiduieli, în minutul 31
În minutul 31, s-au auzit primele fluierături în Giulești. Cei aproape 6.000 de spectatori au dat primele semne de nemulțumire și au taxat o pasă dată înapoi de favoriți.
Bergodi privește nedumerit spre teren. Nu înțelege ce nu merge. S-a intrat cu 0-0 la cabine. A cincea repriză consecutivă pentru Rapid fără gol marcat, după egalurile albe cu FC Botoșani și cu CFR Cluj, în Cupă.
La reluare, Bergodi a operat două schimbări. I-a scos pe Kait și pe Soni, iar în locul i-a introdus pe Albu și pe Ioniță II. Jocul feroviarilor s-a mai aprins puțin, Ioniță a prins poarta, dar Jesus Fernandez a fost din nou la înălțime (57).
Golul lui Nemec, validat de VAR, după ce asistentul l-a anulat pentru ofsaid
Voluntari a stat bine la cutie și dat lovitura pe două contraatacuri, care a prins apărarea Rapidului descoperită. Nemec a deschis scorul în minutul 66, din fața porții, după o pasă perfectă de la Ricardinho, mutat inspirat fundaș dreapta în repriza secundă.
Golul a fost validat după analiza din camera VAR, deoarece asistentul George Neacșu ridicase fanionul, ferm convins că atacantul slovac era în ofsaid.
Alb-vișiniii au resimțit șocul și au mai încasat un gol, în minutul 73. Sigurjonsson l-a judecat pe Oaidă cum a vrut în careu și i-a pus mingea pe șut lui Ricardinho, care l-a învins pe Moldovan, din apropiere, sub transversală. Tabela indică un neverosimil 0-2!
Reacție fabuloasă a galeriei Rapidului, care în semn de protest a cântat hitul Voluntariului
Galeria Rapidului a reacționat fabulos. În semn de protest, toată peluza vișinie a început să cânte hitul echipei ilfovene „Viața mea o împart alături de Voluntari!”. Pe acest fond, Papeau a prins un exterior fantastic în vinclu și a redus din handicap (82).
VIDEO. SUPERLIGA / Jayson Papeau, gol de generic în Rapid - FC Voluntari
La 1-2, Rapid a forțat egalarea, iar același Papeau a fost foarte aproape să o realizeze. Portarul Voluntarului, Jesus Fernandez a respins senzațional de sub transversală o minge pe care scria 2-2.
În ultimele minute a fost asediu în careul oaspeților. Meciul s-a încheiat cu ocazia imensă ratată de Alexandru Albu.
Rapid pierde, 1-2, și rămâne fără victorie de cinci meciuri, după nunta făcută după succesul, cu 2-1, din derby-ul cu FCSB. E criză în Giulești, iar Cristiano Bergodi este sub o mare presiune!
Notele GSP pentru Rapid - FC Voluntari 1-2
Rapid: Moldovan 5 - Braun 5, Săpunaru (cp) 3, P. Iacob 4, Borza 3 - Oaidă 3 (81 C. Cîrjan), Kait 5 (46 Al. Albu 5), Valle 6 (74 Tsoumou 4) - Bamgboye 5 (69 Pănoiu 5), Soni 4 (46 Al. Ioniţă 4), Papeau 7
Antrenor: Cristiano Bergodi - 4
FC Voluntari: Fernandez 8 - Carnat 5 (62 Cr. Paz 6), Ricardinho 8, Matricardi 6, Armaş (cp) 7, Aliji 6 - Raţă 7 (90 Droppa 90), Crepulja 7, D. Andrei 6 (90 Voican) - R. Popescu 5 (62 Sigurjonsson 6), Nemec 7 (79 Florea)
Antrenor: Ilie Poenaru - 8
Arbitru: Iulian Călin - 7 // Asistenţi: George Florin Neacşu - 4, Ad. Vornicu - 7.
FINAL » Rapid - FC Voluntari 1-2
- Click AICI pentru statistici
- 5.934 de fani au fost în Giulești
- Au marcat: Papeau 82/ Nemec 66, Ricardinho 73
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze din meci
Meci întrerupt câteva minute
În minutul 5, partida a fost întreruptă preț de câteva minute. Ultrașii din peluza Rapidului au aruncat cu mai multe torțe și petarde în teren, iar centralul Iulian Călin a decis să întrerupă jocul.
Zeljko Kopic, prezent la meci
Croatul Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, este prezent în tribunele stadionului din Giulești. El a venit să o spioneze pe FC Voluntari, cu care Dinamo va juca pe 22 decembrie, după duelurile cu U Cluj și FC Botoșani.
Rapid - FC Voluntari, echipe de start
Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă, Kait, Borja Valle – Funsho, Soni, Papeau
Rezerve: Drăghia, Dr.Grigore, Cristea, Onea, Albu, Ioniță, Pănoiu, Tsomou
Antrenor: Cristiano Bergodi
FC Voluntari: Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Boboc, Rață, Crepulja, Andrei, Aliji – Popescu, Nemec
Rezerve: Vâlceanu, Voican, Andrieș, Sigurjonsson, Florea, Dropa, Cocian, Niță, Paz
Antrenor: Ilie Poenaru
Stadion: Superbet Arena - Giulești, București
Arbitru: Iulian Călin / Asistenți: George Neacșu și Adrian Vornicu
Arbitru VAR: Sorin Costreie / Arbitru AVAR: Claudiu Marcu
UPDATE 19:30 » Apariție inedită în Giulești
Un fan al Rapidului a avut o prezență inedită. A venit pe stadion îmbrăcat în Moș Crăciun.
UPDATE 19:10 » Ambele autocare au sosit în același timp
Autocarele celor două echipe au sosit în același timp la stadionul din Giulești, Iar jucătorii de la FC Voluntari au așteptat ca fotbaliștii lui Bergodi să intre în stadion pentru a coborî
VIDEO. Cristiano Bergodi, înainte de Rapid - FC Voluntari
„Eu nu am vorbit cu domnul Șucu. M-am văzut cu el în urmă cu zece zile. Sunt prostii astea că eu vreau să schimb jumătate de echipă, că aducem 5-6 jucători. Sunt prostii, Nu e vorba să aducem 5-6 jucători noi, nu schimbăm toată echipa pentru că am ieșit din Cupă.
Chiar și Petrila și Rrahmani pot fi achiziții. Revin după multe accidentări, Și ar mai fi de adus doi sau trei jucători. Trebuie să avem concurență pe posturi. Și iată că asta sunt cei 5-6 jucători noi”, a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă.
{{text}}