Manchester United a fost învinsă pe „Old Trafford”, 0-3 cu Bournemouth. A șaptea înfrângere suferită de „Red Devils” în acest campionat. Erik ten Hag, ales managerul lunii noiembrie în Premier League, ar putea fi concediat până la sfârșitul lui decembrie!
Chiar înaintea acestui meci, Erik ten Hag mărturisea că apropiații săi l-au sfătuit să nu accepte oferta de pe „Old Trafford".
„Toți m-au avertizat în privința lui Manchester United. Mi-au zis: «Nu poți avea succes acolo. E imposibil» Și eu? Mi-am dorit provocarea. Știam că nu va fi ușor, dar vorbim despre un club grozav, cu o bază imensă de fani", a povestit tehnicianul olandez pentru revista fanilor „Red Devils" (United We Stand).
Manchester United, eșec rușinos cu Bournemouth
Tot în această săptămână, Ten Hag a fost ales cel mai valoros manager al lunii noiembrie în Premier League. „Poftim?", a întrebat malițios jurnalistul britanic Piers Morgan, bun prieten cu Cristiano Ronaldo și aflat în conflict deschis cu batavul.
Mai mult. Și Harry Maguire, atât de contestat în ultima vreme, a devenit jucătorul lunii noiembrie. Vestiarul „diavolilor" era plin de premii individuale, dar jocul nu era atât de bun. Nici atmosfera.
Primejdie pentru Manchester United. Un adversar fără eșec de 4 meciuri
Acasă, Manchester avea un meci periculos. Locul lui Bournemouth, 15, nu speria, însă evoluția formației lui Andoni Iraola atrăgea atenția. Nicio înfrângere în precedentele patru etape (trei succese și o remiză), inclusiv o victorie cu Newcastle (2-0) și un egal cu Aston Villa (2-2).
Pe teren, nimic n-a funcționat pentru United. Totul a mers bine doar pentru Bournemouth (lipsită de Ionuț Radu, neinclus în lot nici ca rezervă a capitanului Neto).
Fanii lui Manchester United i-au fluierat pe jucători. Putea fi 0-4!
Chiar din start, Solanke a deschis scorul (5). Iar în repriza secundă, Billing și Senesi au punctat pentru 0-2 și 0-3 în numai cinci minute. În prelungiri, Ouattara a marcat și el, era 0-4, însă VAR a salvat Manchester de o umilință și mai mare. S-a observat un henț la Ouattara și a rămas 0-3.
La final, s-au auzit fluierături pe „Old Trafford". Suporterii lui United nu puteau avea o jumătate de sezon mai rea decât aceasta. Încă o înfrângere, a 7-a, formația rămâne pe poziția a 6-a și poate fi depășită duminică și de Newcastle, și de West Ham. Poate ajunge pe 8 după acest weekend!
Chris Sutton, ironic cu Manchester United: „Putea fi mai rău"
Chris Sutton, fost important atacant englez al anilor 1990-2000, a comentat live pe site-ul BBC: „Să o spunem corect! Acest 3-0 o flatează pe Manchester United. A scăpat ușor, putea fi mai rău, Putea fi 5-0! Cu tot respectul, aceasta este acum United, i s-a predat o lecție în propria casă. Bournemouth i-a predat lecția".
Și urmează Champions League. Dacă pierde marți, tot pe propriul teren, în fața lui Bayern, Manchester va rămâne pe ultimul loc în grupă și va părăsi Liga și Europa după prima fază.
Ales cel mai bun manager al lunii noiembrie, Erik ten Hag riscă să fie dat afară înainte de Crăciun!
{{text}}