Liga 1

Daniel Pancu identifică 3 probleme mari la Rapid: „E inadmisibil! Atunci parcă s-a terminat totul!”

+26 Foto
Daniel Pancu / foto: Cristi Preda

Articol de Marius Mărgărit  —  duminică, 10 decembrie 2023

Acum selecționer la lotul U21, Daniel Pancu, fost golgheter la Rapid, a identificat pentru GSP marile probleme ale echipei din Giulești. Echipa nu s-a regăsit nici aseară, la 1-2 cu Voluntari, pe propriul stadion. 

Daniel Pancu e obișnuit cu sincopele, de formă și de rezultate ale echipei, fiindcă „și noi le-am trăit, la fel și alte generații, așa e la Rapid. Și nu e o problemă de neremontat, fiindcă echipa asta așa a fost mereu, dar de fiecare dată a avut puterea să renască. Și acum, bate echipele tari și pierde cu alea mai mici".

1. Prima problemă văzută de Pancu la Rapid: „Fără dubluri de valoare”

Pancu spune că principala carență este că „i-a prins acest moment, în care s-au accidentat Rrahmani, Petrila și Emmers, total descoperiți și parcă s-a terminat totul. E inadmisibil așa ceva! 

O echipă care se bate la obiective mari nu se poate să nu aibă dubluri de posturi, dar de aceeași valoare. Iar la atacanți trebuia să aibă cel puțin trei, ba chiar patru, dar foarte buni, care să-i ajute. Tsoumou și Soni au fost aduși doar ca să aibă cine să joace acolo".

Și e de părere că ce se întâmplă acum este o lecție fotbalistică, de management, din care conducerea Rapidului trebuie să învețe pentru viitor.

2. „Rapid nu are stil de joc. Bergodi trebuie să stea 2-3 ani”

O altă problemă este cea legată de banca tehnică. 

Pancu spune pentru Gazeta Sporturilor că „deocamdată, Rapid nu are un stil clar de joc. De aceea și aceste sincope. E nevoie de stabilitate la antrenori. De când a revenit pe prima scenă, Rapid l-a avut pe Miță Iosif, apoi a venit Adi Mutu, dar a plecat și el, acum e Cristiano Bergodi.

Nu știu ce vor să facă, dacă va rămâne Bergodi, dacă vor lua pe altcineva. Dar, și dacă râmâne Bergodi, e nevoie să stea doi-trei ani, să dea un stil acestei echipe. Cu un contract clar, cu clauze, să nu poată pleca înainte de termen orice ar fi. Asta dacă vrei să construiești ceva durabil. Conjunctural, se poate orice, dar nu-ți dă garanții pe termen lung".

Daniel Pancu

3. „Mai calm cu obiectivele mărețe! Noi n-am făcut eventul nici cu Mircea Lucescu”

Fostul internațional a vorbit și despre obiectivele echipei din Giulești în acest sezon. 

„E o criză, dar nu trebuie să fie și disperare. Până la urmă, echipa e sus, în ciuda rezultatelor din ultimele etape. Se înjumătățesc punctele, abia în play-off va conta cu adevărat fiecare punct. Mai mult calm când se vorbește despre obiective mărețe! Rapid e abia de trei ani în prima ligă. Hai să fim corecți și să recunoaștem că nu are decât 3 titluri în 100 de ani de istorie".

+26 Foto
Rapid nu-și revine / foto: Cristi Preda (GSP)

Și-a amintit că „noi n-am putut să facem eventul nici cu nea Mircea Lucescu, când jucam foarte bine". 

Apoi a explicat: „Cu cine se bate acolo, sus, Rapid? Cu FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Farul, echipe care se luptă de ani buni la titlu. Rapid nu are asta în ADN, este o echipă în formare, care are nevoie de timp, de lot, de stabilitate. 

Doar galeria e de Champions League, echipa e încă departe de asta. Uitați-vă la CFR,  a schimbat tot lotul aproape și e tot acolo, sus. Fiindcă are asta în ADN-ul clubului. La Rapid e presiune, e greu să iei titlul. Mai ușor îl iei la Urziceni, la Oțelul, chiar și la Farul, unde rezultatele dau adrenalină, dar nu e o presiune atât de mare".

VIDEO Rapid - FC Voluntari 1-2 / Jayson Papeau, supărat: „Am nevoie de timp ca să-mi revin”

>

Alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.