Ruben de la Barrera (37 de ani) este selecționerul El Salvador, care sub comanda sa are trei egaluri și o înfrângere. „Echipa se maturizează, dar suntem tare departe de ceea ce îmi doresc. Obiectivul apropiat e să ne creștem nivelul până în iunie 2024 și să facem o figură frumoasă în preliminariile CM 2026”, a declarat spaniolul.
Vă mai amintiți de Ruben de la Barrera? Antrenorul adus în Liga 1 de Gică Hagi în august 2020 și ce n-a rezistat decât până pe 30 noiembrie același an, reziliindu-și acordul clubul dobrogean, a rezistat doar 12 jocuri. A avut un bilanț nesatisfăcător, 4 victorii, 4 egaluri și 4 înfrângeri, golaveraj 17-18, și numai 16 puncte adunate, și s-a dovedit o alegere greșită.
Două remize cu Curacao, un egal și un eșec cu Martinica
Tehnicianul spaniol de 37 de ani a semnat apoi cu Deportivo și Albacete, cu prima echipă din orașul său natal, La Coruna, având două mandate. Din 30 iunie era liber de contact și a primit o ofertă „exotică". Ruben de la Barrera a ales să meargă în America Centrală și a semnat la mijlocul lui septembrie cu naționala din El Salvador!
S-a înhămat la un proiect pe termen mai lung, până pe 31 decembrie 2026. Sub comanda sa, selecționata supranumită „La Selecta" nu a învins pe nimeni în patru partide, două oficiale și celelalte amicale. A făcut trei remize, 0-0 cu Martinica și două rezultate de 1-1, împotriva celor din Curacao, plus o înfrângere cu Martinica (0-1). Ibericul n-a putut opri seria de 17 partide fără succes!
Își dorește adversari mai valoroși, cu riscul de a pierde!
Intervievat de cotidianul Marca, Ruben de la Barrera a mărturisit că echipa se maturizează, dar rezultatele și jocul sunt foarte departe de ceea ce își dorește. "Vreau ca în iunie să ajungem să ne putem bate de la egal la egal cu adversarele noastre.
386de meciuri are ca antrenor Rubén de la Barrera, cu 48% procentajul victoriilor. Cel mai mult a stat la Cultural Leonesa, două sezoane și 91 de partide
Este foarte important ca cei selecționați să evolueze la echipele de club. Voi lua mai multe decizii nepopulare și voi încerca să programăm cât mai multe partide amicale. Nu simt o presiune mai mare decât am simțit în Spania".
{{text}}