Campionate

Rezultat șocant în Premier League: nu o mai bătuse de 10 ani, astăzi i-a dat 5-0!

Fulham a zdrobit-o pe West Ham // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  duminică, 10 decembrie 2023

Fulham a zdrobit-o pe West Ham în etapa 16 din Premier League, 5-0. Este prima victorie pe care cel mai vechi club din Londra o obține contra „ciocănarilor” în ultimii 10 ani.

Nimeni nu anticipa un astfel de rezultat în Fulham - West Ham, duelul 100% londonez disputat astăzi în Premier League.

„Ciocănarii” aveau 3 victorii și un egal în ultimele 4 etape, inclusiv un succes pe terenul lui Tottenham cu o rundă în urmă, și sperau să mai facă o victimă în Londra.

Nu s-a întâmplat, pentru că Fulham a fost în zi de grație și a câștigat cu 5-0 pentru a doua etapă la rând, precum în precedenta rundă, cu Nottingham Forest!

Rezultat șocant în Premier League: Fulham a zdrobit-o pe West Ham, 5-0

Raul Jimenez a deschis scorul în minutul 22, Willian a dublat avantajul gazdelor 9 minute mai târziu, iar Adarabioyo a stabilit scorul pauzei, 3-0, cu un gol în minutul 41.

David Moyes a schimbat flancul stâng la pauză, i-a înlocuit pe Cresswell și Fornals cu Mavropanos și Emerson, dar West Ham nu a reușit să revină în joc.

Tot Fulham a înscris și în a doua parte, deși la numărul de ocazii a existat echilibru. Harry Wilson a punctat în minutul 60, Carlos Vinicius a stabilit scorul final, 5-0, în minutul 89.

A fost prima victorie obținută de Fulham contra lui West Ham după 10 ani. Ultimul succes fusese consemnat pe 1 ianuarie 2014, un 2-1 pe teren propriu. 

Trebuie menționat că cele două formații nu s-au întâlnit în meciuri oficiale vreme de 5 ani, între 2014 și finalul lui 2018, Fulham căzând în Championship în vara lui 2014.

În urma rezultatului, West Ham și Fulham sunt vecine de clasament. „Ciocănarii” ocupă locul 9, cu 24 de de puncte, Fulham este imediat sub, cu 21 de puncte.

Tot din Premier League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.