Stranieri

Drăguș a înscris un supergol, dar nu a contat » Șumudică a înregistrat al treilea eșec la rând în Turcia

Denis Drăguș, în Gaziantep - Trabzonspor // sursă foto: Facebook @ Gaziantep Futbol Kulübü

Articol de Daniel Grigore  —  Sunday, 10 December 2023

Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică (52 de ani), a pierdut cu Trabzonspor în etapa 15 a campionatului din Turcia, scor 1-3. Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș au fost titulari, ultimul a și înscris, dar nu au putut evitat înfrângerea.

A treia înfrângere la rând pentru Gaziantep în Turcia. După 0-1 cu Ankaragucu și 2-4 cu Kasimpasa, formația lui Șumudică a cedat și în fața lui Trabzonspor, echipă care atacă cupele europene în acest sezon.

Șumudică a scăpat fără gol primit în prima parte, în ciuda dominării oaspeților, care au expediat nouă șuturi spre poarta vegheată de Florin Niță. În repriza secundă, golurile au început să curgă.

Cu Denis Drăguș pe tabelă, Gaziantep a fost învinsă de Trabzonspor

Primul care a lovit a fost Trezeguet, în minutul 48. Onuacho a reluat cu capul spre poarta lui Niță, balonul ar fi ieșit în afara terenului, dar Djilobodji a avut o intervenție nefericită, în urma căreia balonul a ajuns la Trezeguet. Egipteanul a reluat din prima, cu capul, și a modificat tabela.

Următorul care a punctat a fost Bakasetas, în minutul 59, cu un șut de la 25 de metri de poartă, la firul ierbii, cu care l-a învins pe Niță.

Scorul a luat proporții în minutul 76, când Trezeguet a înscris pentru 3-0 din câțiva metri, după ce Florin Niță reușise să respingă senzațional mingea trimisă cu capul de Enis Destan.

Până la final a punctat și Gaziantep, prin românul Denis Drăguș. Acesta a înscris din lovitură liberă în minutul 80, o execuție foarte frumoasă, al cincilea lui gol pentru echipa turcă.

De unde a înscris Denis Drăguș în Gaziantep - Trabzonspor

În urma rezultatului, Gaziantep coboară pe 15 în Turcia, cu 15 puncte adunate în cele 15 etape scurse până acum. Konyaspor poate depăși până la finalul rundei trupa lui Șumudică, în caz că scoate măcar un egal cu Sivasspor luni.

Tot din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.